Viceministrul justiției, Vladimir Grosu, a participat la primul Congres Mondial cu privire la Justiția Juvenilă, care s-a desfășurat la Geneva, în perioada 26-30 ianuarie 2015. Congresul a fost organizat de Guvernul Confederației Elvețiene, în colaborare cu Fundația Terre des Hommes și a avut scopul de a elucida, la nivel internațional, metodele de implementare a normelor în materie de justiție juvenilă, dar și schimbul de experiență în domeniul, preluarea bunelor practici. Acest exercițiu vine să asigure un dialog inter-cultural în vederea protejării drepturilor copiilor aflați în conflict cu legea și a copiilor victime sau martori ai infracțiunilor.
În cadrul Congresului, Vladimir Grosu a menționat că în ultimii ani Republica Moldova a făcut progrese semnificative în reformarea sistemului de justiţie juvenilă. Potrivit lui, începând cu anul 2011, Ministerul Justiției a făcut numeroase modificări la codul de procedură penală, cum ar fi procedura audierii copiiilor victime și martori ai infracțiunilor sau înlăturarea răspunderii penale a minorului în cazul împăcării părților. De asemenea, s-a intervenit cu modificări la codul de executare al Republicii Moldova, prin care au fost înserate niște garanții suplimentare privind accesul la serviciile medicale, a fost diversificată gama sancțiunilor disciplinare și de asemenea a fost redusă durata izolării disciplinare pentru minori, la trei zile, fiind introduse și condiții speciale de aplicare a acestei sancțiuni.
”Pe parcurul ultimilor ani, am reușit să deschidem camere de audiere prietenoase copiilor, să promovăm un nou proiect de lege care să instituie mecanisme de reabilitare a victimelor – minori ai infracţiunilor, prin acordarea asistenței informative, psihologice, juridice, precum şi dreptul de compensare materială a prejudiciului cauzat. De asemenea, trebuie consolidată calitatea asistenţei juridice, sociale şi psihologice pentru copiii din sistemul justiţiei juvenile prin intermediul acţiunilor de sensibilizare publică şi instruire a specialiştilor”, a mai spus viceministrul Justiției.
Totodată, viceministrul Grosu ținut să mulțumească misiunii NORLAM pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, în special la reformarea sistemului de justiție juvenilă. ”NORLAM a contribuit mult la implementarea activităților privind justiția juvenilă, și anume: crearea spaţiilor pentru audierea minorilor; inițierea deschiderii unui Centrul de asistență pentru minori din Chișinău, unde vor fi asigurate servicii de asistență socială, psihologică pentru minorii-victime, martori ai infracțiunii dar și pentru minorii care au săvârșit infracțiuni”, a mai spus Vladimir Grosu.
La sfârșitul reuniunii, reprezentanții statelor participante au semnat o Declarație comună – un angajament asumat în scopul promovării politicilor naționale în vederea asigurării drepturilor copilului și îmbunătăţirea situaţiei copiilor aflaţi în conflict cu legea.
În cadrul reuniunii, viceministrul Justiției a mai avut discuții cu reprezentanții delegației Georgiei, condusă de viceministrul georgian al Justiției, Alexandr Baramidze, și cu reprezentanții delegației Norvegiei, condusă de Anne-LiNorderhaug Ferguson, cu care a abordat ultimele evoluții ale statelor în domeniul justiției juvenile.
Reformarea sistemului justiției juvenile este un obiectiv care se regăsește în Strategia de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 și Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014. Republica Moldova beneficiază de suport pentru implementarea activităților privind justiția juvenilă din partea UNICEF, NORLAM, La Strada, Terre des Hommes, Ambasada Franței etc.
Elena Ivanov