
Președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, și primarul Municipiului Cluj – Napoca, Emil Boc, au semnat astăzi, 15 octombrie, 2025, la Bruxelles, în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor Acordul de Cooperare dintre Raionul Ialoveni, Republica Moldova, și Municipiul Cluj-Napoca, Județul Cluj, România.
Potrivit autorităților, acordul are drept scop impulsionarea relațiilor de colaborare între cele două comunități, prin dezvoltarea de proiecte comune în domenii precum educația, cultura, dezvoltarea economică, inovarea, protecția mediului și schimburile de experiență între tineri, specialiști și funcționari publici.
„Semnarea acestui acord reprezintă o nouă etapă în consolidarea legăturilor dintre comunitățile noastre și o dovadă a angajamentului comun pentru valorile europene și dezvoltarea durabilă. Raionul Ialoveni se deschide tot mai mult spre cooperare internațională și parteneriate care aduc beneficii concrete cetățenilor”, a declarat președinta raionului Ialoveni Natalia Eremia.
La rândul său, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a menționat că „acest parteneriat consolidează prietenia dintre România și Republica Moldova și deschide noi perspective pentru proiecte comune în interesul comunităților locale”.
Semnarea Acordului de Cooperare la Bruxelles reprezintă un pas important în extinderea relațiilor internaționale ale raionului Ialoveni și confirmă angajamentul administrației raionale de a promova cooperarea transfrontalieră și integrarea europeană.
Pe această cale, Consiliul raional Ialoveni aduce sincere mulțumiri și aprecieri primarului Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru deschiderea manifestată față de consolidarea relațiilor bilaterale între cele două comunități.
Amintim că, bazele semnării Acordului de Cooperare dintre Raionul Ialoveni și Municipiul Cluj-Napoca au fost puse în luna iunie 2025, în urma vizitei de lucru a conducerii raionului Ialoveni în Municipiul Cluj-Napoca, cu aprobarea ulterioară a deciziei Consiliului raional Ialoveni.