
La 19 octombrie curent, în comuna Hănăsenii Noi, Consiliul raional Leova a organizat o amplă manifestare dedicată Zilei Naționale a Vinului și Zilei lucrătorului din Agricultură și Industria prelucrătoare, o adevărată sărbătoare a roadei, a pământului și a oamenilor truditori.
La eveniment au fost prezenți reprezentanții conducerii raionului Leova, în frunte cu Nicolae Popa, președintele raionului, Nicolae Prițcan, vicepreședintele raionului, Iurie Lungu, primarul satului Hănăsenii Noi.
De asemenea, au participat veterani ai domeniului agricol și colectivele primăriilor din întreg raionul Leova.
Printre oaspeții de onoare s-au numărat:
- Baba Dumitru, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat;
- Talmaci Andrian, președintele raionului Cimișlia;
- Iurie Levinschi, președintele raionului Hîncești.
În cadrul activității au fost menționați cu diplome de onoare veteranii din domeniul agriculturii, în semn de recunoștință pentru munca și devotamentul de-a lungul anilor, iar agenții economici care contribuie la dezvoltarea sectorului agricol au fost premiați pentru performanțele obținute.
Totodată, au fost anunțați câștigătorii concursului „𝐂𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧 𝐯𝐢𝐧 𝐭𝐮𝐥𝐛𝐮𝐫𝐞𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟓”, un moment așteptat cu entuziasm de participanți și vizitatori.
La sărbătoare au participat 13 primării din raion, fiecare prezentând expoziții tematice cu produse locale, vinuri și bucate tradiționale, într-un colorat concurs al tradițiilor și ospitalității leovene. Atmosfera de voie bună a fost întreținută de colectivele artistice locale, care au evoluat pe scenă cu dansuri și cântece populare, aducând bucurie și energie publicului.
Un moment culminant al evenimentului l-a constituit recitalul interpretului de muzică populară Igor Rusu, care a încins atmosfera și a fost îndelung aplaudat de spectatori.
De menționat că, potrivit tradiției, cea mai reprezentativă localitate care se clasează pe locul I în cadrul concursului va fi, în anul următor, gazda sărbătorii comune „Ziua Națională a Vinului și Ziua lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare” – un prilej de mândrie și continuitate a tradițiilor locale. Astfel, că în anul care vine vom marca sărbătoarea Vinului și Agricultorului în comuna Cazangic.
În încheiere, președintele raionului Leova, Nicolae Popa, a adus sincere mulțumiri agricultorilor, reprezentanților primăriilor, colectivelor artistice și agenților economici care au dat curs invitației și au contribuit la reușita acestei frumoase sărbători: ”𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑎̆𝑟𝑢𝑖𝑟𝑒𝑎 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑎𝑣𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆, 𝑟𝑎𝑖𝑜𝑛𝑢𝑙 𝐿𝑒𝑜𝑣𝑎 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑟𝑒𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑡̦𝑖𝑛𝑢𝑡 𝑟𝑜𝑑𝑖𝑡𝑜𝑟, 𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑑𝑒 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑔𝑜𝑠𝑝𝑜𝑑𝑎𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑔𝑙𝑖𝑒. 𝑉𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑖𝑚 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑒𝑓𝑜𝑟𝑡, 𝑝𝑎𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑑𝑢𝑐𝑒𝑡̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑒!” – a menționat Nicolae Popa.