
Luni, 20 octombrie 2025, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud a efectuat o vizită de monitorizare a lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Reabilitarea energetică a clădirii grădiniței de copii Nr. 4″. Au participat reprezentanți ai Primăriei municipiului Cahul, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor și compania ce prestează servicii de supraveghere tehnică.
Lucrările decurg conform graficului de execuție, și sunt preconizate a fi finalizate anul curent. La moment, se efectuează termoizolarea pereților clădirii. Acoperișul nou este finalizat în întregime, vor urma lucrări de pavare, spațiile verzi aferente urmează a fi renovate.
Valoarea totală a proiectului constituie 12,36 mil. MDL, dintre care 11,05 mil. MDL (90%) provin din Fondul național de dezvoltare regională și locală (FNDRL), iar 1,23 mil. MDL (10%) este contribuția Primăriei municipiului Cahul.
Proiectul este implementat în cadrul „Programului Național orașe-poli de creștere” și vizează crearea unor condiții mai bune pentru cca 200 de copii și 37 de angajați ai instituției.
Drept principali indicatori care urmează a fi atinși prin implementarea acestui proiect este clădirea cu performanță energetică sporită (suprafața termoizolată – 4934,7 m2), acoperișul și pereu renovat, pavajul și bordura nou construite, iar spațiile verzi aferente – renovate.
Prin finalizarea investiției, clădirea grădiniței va beneficia de o performanță energetică sporită, reducând consumurile de energie și emisiile poluante cu aproximativ 30%.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și contribuții locale, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.