În fiecare an, peste 20 de oameni din comuna Bubuieci sunt diagnosticaţi cu cancer. Potrivit Centrului Municipal de Sănătate Publică (CNSP), anul trecut au fost înregistrate în total aproximativ 90 de cazuri. Specialiştii spun că de vină ar fi groapa de gunoi din preajma localităţii ce reprezintă o adevărată sursă de infecţie, dar şi pericol pentru sănătatea oamenilor din regiune.
Locuitorii din Bubuieci spun că nu doar mirosul neplăcut le dă mari bătăi de cap, dar şi apa din fântâni, care nu corespunde calităţii.
Recent, specialiștii de la CNSP au verificat fântânile din Bubuieci și au constatat că în apa consumată, cantitatea de nitraţi este de zece ori mai mare decât cea admisibilă.
„Concentraţia de nitraţi în fântâni ce am depistat-o este de 500 mg pentru un litru, iar norma constituie până la 50 mg pentru un litru. A crescut numărul pacienţilor cu cancer de la 53 la 87 timp de un an doar în comuna Bubuieci. Calitatea aerului, de asemenea este un factor de risc”, spune Luminiţa Suveică, medic-şef, CNSP.
Nu doar starea mediului declanşează apariţia tumorilor, dar şi modul nesănătos de viaţă şi alimentaţia incorectă. Specialiştii spun că municipiul Chişinău deţine întîietate după numărul decesurilor provocate de cancer.
„Pe an ce trece, cifrele şi valorile mortalităţii şi morbidităţii sunt în continuă creştere. În 2013, au fost afectate de cancer în comuna Ghidighici 54 de persoane, în 2014 – 60 de persoane, iar în 2015 – 64 de persoane”, a precizat Nicolae Roşca, şef secţie, CNSP.
Medicii spun că îmbolnăvirea poate fi prevenită, dacă boala ar fi depistată la timp.
Datele statistice arată că în 2014, cancerul a afectat aproape nouă mii de oameni, iar aproape şase mii au pierdut lupta cu boala.
Sursa: TRM