O avocată a fost reținută de ofițerii DGT “Sud” a CNA și procurorii anticorupție. Femeia este bănuite de trafic de influență.
Potrivit denunțătorului, apărătoarea ar fi pretins și primit 1500 de euro de la mama unui deținut, susținând că ar putea influența persoane publice din cadrul Procuraturii și Judecătoriei sectorului Rîşcani din Chișinău, în vederea absolvirii bărbatului de executarea pedepsei. Acesta, condamnat la 4 ani de închisoare pentru huliganism, își executa pedeapsă într-un penitenciar de tip semiînchis.
Reținerea în flagrant delict a avocatei a avut loc în biroul de serviciu al acesteia, după primirea mijloacelor financiare transmise sub controlul CNA, 600 de euro din cei 1 500 de euro extorcați. Aceasta a predat banii benevol, fiind reținută pe un termen de 72 de ore.
Actualmente se întreprind măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea documentării activității infracționale a femeii.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 al. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Serviciul „Sud” al Procuraturii Anticorupție.
Dina Roșca