Polițiștii de frontieră au identificat în traficul transfrontalier trei persoane care au prezentat un pașaport și două procuri, eliberate de autoritățile naționale, cu semne vădite de falsificare. Falsurile s-au depistat în punctele de trecere Tudora și Briceni.
La data de 8 august a.c., în urma activităților specifice controlului în prima linie, efectuat în punctul de trecere Tudora, polițiștii de frontieră au avut suspecții în privința pașaportului moldovenesc prezentat de către o locuitoare a orașului Chișinău, în vârstă de 28 de ani. În cadrul verificării amănunțite al documentului de călătorie s-a constatat prezența mai multor elemente de falsificare și anume la cele două tipuri de ștampile cu vize de reședință „РАЗРЕШЕНО ВРЕМЕННОЕ ПРОЖИВАНИЕ” și ”ЗАРЕГИСТРИРОВАН”, cât și rebroșarea pașaportului cu folosirea unui alt tip de ață decât cea originală. În declarații, tânăra a specificat că și-a perfectat pașaportul prin intermediul unui conațional, neștiind despre falsul identificat. Pașaportul a fost ridicat și transmis spre expertizare. Pentru uz de fals în documente, persoana riscă pedeapsă cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în conformitate cu art.361 al.1 CP al RM.
Două împuterniciri notariale au constituit motiv de cercetare penală a două persoane, cetățeni ai Ucrainei și R.Moldova. La data de 8 august a.c., în jurul orei 15.50, pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere Briceni, s-a prezentat un BMW 530, înmatriculat în Lituania. La volanul mașinii a fost legitimat un cetățean al Ucrainei de 36 de ani, iar ca pasager identificată o moldoveancă de 41 de ani. În timpul verificărilor documentelor, polițiștii de frontieră au stabilit că procura pentru mijlocul de transport, eliberată pe numele șoferului de un notar din or.Râșcani, este falsificată. Mai mult, la controlul suplimentar a fost prezentată o altă procură, eliberată de același notar dar pe numele pasagerei, care s-a dovedit a fi contrafăcută.
Despre cele depistate, persoanele au declarat că nu cunoșteau, justificându-se prin neparticiparea acestora la perfectarea documentelor în cauză.
Pe faptul dat, polițiștii de frontieră au întocmit proces verbal de audiere și constatare a infracțiunii prevăzute de art.361, al.1 CP al RM, conform căruia persoanele riscă amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Briceni, până la finalizarea cercetărilor.
Dina Roșca