
În fiecare an, Hramul municipiului Cahul ne oferă prilejul de a privi cu atenție spre cei care, prin activitatea lor, consolidează viața culturală, educațională și socială a municipiului. Ediția din 2025 a Galei Laureaților a adus în lumină personalități și instituții care, prin profesionalism și dedicare, contribuie la evoluția comunității.
În cadrul ceremoniei au fost distinși:
- Consulatul General al României la Cahul, reprezentat de E.S. Consul General, dl. Gabriel Nicola, pentru cooperarea continuă și sprijinul oferit inițiativelor locale, precum și pentru facilitarea colaborării între instituții și autorități din ambele state.
- Episcopia Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Veniamin, pentru implicarea activă în viața comunității.
- INOTEK – EU Innovation Centre Cahul, administrator dl. Nicolae Mocanu, pentru promovarea inovării și dezvoltării tehnologice în regiune.
- AO „Creative Women” Cahul, administrator dna Snejana Dornea, pentru proiecte dedicate antreprenoriatului feminin și implicării civice.
- Societatea Invalizilor din Cahul, președinte dna Aurelia Fachirov, pentru acțiuni sociale și programe de incluziune.
- AO „Asociația Amatorilor de Tenis de Masă Cahul”, administrator dl. Vitalie Caraman, pentru promovarea tenisului de masă și activităților comunitare.
- Clubul Municipal de Fotbal Cahul, pentru rezultatele sportive și implicarea în dezvoltarea tinerilor sportivi.
- Colegiul „Iulia Hașdeu” Cahul, director dna Tatiana Zbîrciog, pentru contribuția constantă în formarea profesională a tinerilor.
- Sergiu Cornea, doctor habilitat, conferențiar universitar la Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu”, pentru activitatea academică și rolul său în promovarea educației universitare.
- Gabriel Nebunu, artist, pentru creații artistice care îmbogățesc cultura.
- Stela Botez, artistă, pentru promovarea muzicii și tradițiilor autentice.
Ceremonia a fost completată de interpretări artistice și momente de apreciere publică, într-o atmosferă care a pus în valoare efortul colectiv al celor ce lucrează pentru binele municipiului.
“Mulțumim laureaților, partenerilor și tuturor participanților care au susținut această ediție. Gala Laureaților 2025 rămâne un reper anual al Hramului municipiului Cahul și un mod firesc prin care recunoaștem contribuțiile celor care construiesc, zi de zi, prestigiul comunității noastre,” a declarat Primăria Cahul.
Amintim că, pe 21 noiembrie 2025 a avut loc Hramul municipiului Cahul.



















