
Locuitorii municipiului Ungheni vor beneficia de condiții moderne și confortabile în transportul public urban, odată cu achiziționarea a 14 microbuze și 4 autobuze, de către Guvern și primărie. Primul lot de 14 mijloace de transport a fost prezentat, astăzi. La ceremonie a participat Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în cadrul vizitei sale de lucru în raionul Ungheni.
Noile vehicule vor fi puse în circulație din ianuarie 2026 și vor contribui la creșterea calității serviciilor publice și la eficientizarea rețelei de transport din municipiul Ungheni. Alte 4 unități de transport noi urmează să ajungă în curând. Valoarea totală a proiectului constituie circa 24 milioane de lei, dintre care 14 milioane au fost alocate de Guvern.
Tot astăzi, la Ungheni a fost prezentată și o autospecială modernă pentru colectarea deșeurilor, care va deservi circa 13 mii de familii din regiune.
Premierul a menționat că dezvoltarea infrastructurii este esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de trai a cetățenilor și a subliniat că Guvernul va continua să sprijine proiectele care ajută comunitățile să se dezvolte: „Vedem aici doar 2 exemple de proiecte realizate pentru locuitorii din Ungheni. Scopul nostru acum e să continuăm toate proiectele de modernizare și creștere a calității vieții oamenilor. Ungheniul este un exemplu de colaborare și viziune, iar aceste proiecte arată că lucrurile se schimbă în bine”.
Proiectul de procurare a autospecialei a implicat costuri în valoare de 2,9 milioane de lei, acoperite de autoritatea publică locală și Guvern, care alocat cca 2 milioane de lei prin Fondul Național de Mediu.





















