Proprietarii terenurilor necesare construcției Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Vulcănești – Chișinău din localitățile noi incluse de curând în Hotărârea de Guvern cu privire la exproprierea terenurilor destinate construcției LEA au fost informați despre importanța proiectului, precum și despre procedura specială de expropriere, cum ar fi: modul de completare și transmitere a cererii privind plata despăgubirilor, actele necesare pentru confirmarea dreptului de proprietate, precum și modalitatea de stabilire a plății despăgubirilor.
Ședințele de informare s-au desfășurat în perioada 17 – 18 decembrie curent, în satele: Topala, Cenac, Albota de Sus și comuna Băcioi, cu participarea reprezentanților UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, ÎS Moldelectrica, Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, reprezentanții autorităților publice locale și alți parteneri ai proiectului.
Conform procedurii, în continuare, terenurile vor fi evaluate de către evaluatori certificați prin intermediul Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, în conformitate cu legislația Republicii Moldova.
Prin urmare, proprietarii vor primi propunerile de expropriere, care vor conține sumele cu titlu de despăgubiri. După recepționarea propunerilor de expropriere, aceștia vor completa cererea, anexând documentele confirmative. Cerere va fi expediată la adresa UCIPE (Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, et. 16). După procesarea cererii, despăgubirile pot fi recepționate de către agenții economici – în conturile bancare specificate, iar de către persoanele fizice – la oficiile poștale, în termen de maxim 60 de zile.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1037/2023, în total, au fost declarate de utilitate publică circa 5450 de terenuri, 900 dintre care sunt expropriate permanent. Terenurile expropriate permanent sunt destinate construcției pilonilor și vor fi transmise în proprietatea statului, iar cele expropriate temporar vor rămâne în proprietatea persoanei, după finalizarea lucrărilor de construcție.
Până la moment, 84% din terenurile aferente construcției LEA Vulcănești-Chișinău din 6 raioane ale țării au fost compensate, alte 2 raioane, inclusiv și cele 500 de terenuri incluse suplimentar sunt în proces.
Datorită importanței Proiectului, în ceea ce privește securitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din Republica Moldova, lucrările de construcție a LEA 400 kV Vulcănești-Chișinău au fost declarate de utilitate publică de interes național, în conformitate cu prevederile Legii nr. 120/2022.Conform prevederilor legislației naționale, lucrările de construcție a liniei se desfășoară concomitent cu procedura de expropriere.
Construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău este parte a Proiectului de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova. Valoarea proiectului, finanțat de Banca Mondială, este de 61 mln. Euro. Linia electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.