Autoritățile publice locale pot solicita susținere financiară pentru realizarea proiectelor de eficiență energetică și valorificare a surselor de energie regenerabilă în localitățile rurale. Membrii Consiliul Agenției pentru Eficiență Energetică au aprobat în cadrul unei ședinței, lansarea celui de-al VII-lea apel de propuneri de proiecte în domeniul surselor de energie regenerabilă privind promovarea tehnologiilor de valorificare a energiei solare prin finanțare proiectelor demonstrative, informează PROVINCIAL.
Pentru realizarea unor asemenea proiecte se oferă un buget estimativ de 650 000 lei.
În cadrul apelului, principalii beneficiari sunt autoritățile publice locale (APL) de nivelul I și II, iar proiectele eligibile vor fi acceptate după principiul „Primul venit – primul servit”. Autoritățile își propu să finanțeze cele mai noi tehnologii cu potențial de replicare la scară largă.
Tot în cadrul ședinței a fost aprobat spre finanțare proiectul pilot „Construcția parcului fotovoltaic cu puterea de 300 kW pentru producerea energiei electrice în s. Feștelița, r-nul Ștefan Voda”. Costul total al proiectului constituie circa 6 milioane de lei. Din suma totală circa 3 mln de lei vor fi oferiți de Agenția pentru Eficiență Energetică, contribuția APL constituție un milion de lei, iar restul resurselor financiare necesare vor fi oferiți prin Programul finanțat de Uniunea Europeană „ConvențiaPrimarilor” – Proiecte demonstraționale (CoM-DeP).
Proiectul nominalizat, este un subproiect al Programului finanțat de Uniunea Europeană „Convenția Primarilor” – Proiecte demonstraționale (CoM-DeP) și va fi realizat de Primăria s. Feștelița, r-nul Ștefan Vodă împreună cu partenerul ONG Fondul de Inovații Sociale.
În cadrul proiectului menționat este prevăzută pilotarea mai multor tehnologii aferente eficienței energetice și valorificarea surselor de energie regenerabilă, după cum urmează:
- Construcția sistemului de iluminat public cu utilizarea sistemului inteligent de management energetic;
- Instalarea sistemului de panouri solare pentru încălzirea apei calde menajere la Grădinița de copii din localitate;
- Instalarea centralelor termice pe bază de biomasă la 4 instituții publice (școală, grădiniță, Casă de Cultură și Primărie);
- Plantarea a minim 4 ha de culturi energetice pentru producerea de bio-combustibil;
- Construcția parcului fotovoltaic cu puterea de 300 kW.
La ședința prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, au mai participat Secretarii de Stat ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Maxim Popov și Dorin Andros.
Dina Roșca