
În Republica Moldova va fi creat un nou centru de instruire și acreditare a îngrijitorilor de copii, în municipiul Bălți, în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” (USARB), cu suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM). În prezent, singurul program de formare profesională în acest domeniu este disponibil doar la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău. Inițiativa face parte dintr-un parteneriat recent semnat între OIM și USARB, ce vizează promovarea egalității de gen, a echilibrului dintre viața profesională și cea personală și a condițiilor decente de muncă în sectorul îngrijirii.
În cadrul acestui parteneriat, Universitatea va dezvolta și supune spre acreditare un program profesional destinat adulților care doresc să devină îngrijitori de copii. Acest demers răspunde nevoii tot mai mari de personal calificat în domeniul îngrijirii timpurii, în special în regiunile din nordul țării.
Totodată, vor fi amenajate două spații de îngrijire a copiilor în interiorul campusului universitar. Decizia a fost luată în urma unui chestionar realizat de USARB, care a inclus 797 de respondenți — studenți, cadre didactice și personal auxiliar. Dintre aceștia, 658 au confirmat necesitatea unor astfel de servicii în incinta instituției. OIM va sprijini amenajarea acestor spații prin granturi.
Pe lângă componenta de îngrijire a copiilor, parteneriatul presupune:
- organizarea de sesiuni de instruire privind egalitatea de gen, prevenirea violenței și hărțuirii în câmpul muncii, în conformitate cu standardele internaționale ale muncii;
- desfășurarea de ateliere informative pentru studenți și angajați, inclusiv despre Convenția OIM nr. 156 privind lucrătorii cu responsabilități familiale;
- dezvoltarea și adoptarea de politici instituționale care să promoveze șanse egale, un climat academic incluziv și prevenirea discriminării și hărțuirii;
- crearea unui cadru de replicare a modelului implementat, pentru a fi preluat și de alte instituții de învățământ superior din țară.
Această colaborare între OIM și USARB contribuie la consolidarea unui mediu universitar incluziv, echitabil și sensibil la nevoile celor cu responsabilități de îngrijire, încurajând participarea deplină a femeilor în educație și pe piața muncii.