În jur de 3 000 de elevi au revenit în acest an în instituțiile de învățământ renovate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM). Este vorba despre elevii care învață la LT „Ștefan Holban” din Cărpineni, Hîncești; Gimnaziul „Mihai Eminescu” din or. Telenești; LT „Alexandru Agapie” din Pepeni, Sîngerei și la LT „Andrei Vartic” din or. Ialoveni.
„În aceste instituții au fost instalate rețele noi de apă și canalizare, rețele electrice, de ventilare, sisteme de încălzire, ferestre și căi de acces pentru copii cu nevoi speciale. A fost reparat interiorul, exteriorul clădirilor, inclusiv blocurile sanitare. În unele cazuri, s-a făcut termoizolarea fațadelor și s-au reparat acoperișurile. De asemenea, au fost instalate detectoare de incendiu și a fost amenajat teritoriul”, comunică reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Totodată, în cadrul PRIM, școlile respective au fost dotate cu mobilier nou, echipamente pentru laboratoarele de fizică/chimie și tehnică de calcul.
„Cu siguranță noile condiții create în instituțiile de învățământ vor contribui la îmbunătățirea reușitei academice a elevilor. Vă doresc tuturor un an școlar bun și rodnic, cu rezultate meritorii și alese împliniri sufletești! Fiți spiritul liber care să genereze schimbarea! Mulțumesc celor ce au pus umărul la schimbarea condițiilor de învățare în aceste instituții: Băncii Mondiale, Fondului de Investiții Sociale din Moldova, managerilor instituțiilor de învățământ, primarilor și, bineînțeles, companiilor de construcții”, a afirmat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.
Redeschiderea școlilor după renovare are loc în cadrul campaniei „Orice copil merită o școală mai bună” a Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”. Fiecare dintre școlile reabilitate a beneficiat de investiții în sumă de 8-12 mln de lei.
Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.
Doina Munteanu