Compania “Horus” a luat act de raportul Comisiei de expertiză, instituite de către Agenția Proprietății Publice în vederea elucidării cauzelor opririi în avarie a blocului energetic nr.3 (CET Sursa 1) al S.A. ”Termoelectrica și comunică următoarele:
Comisia lărgită, formată din specialiști în energetică, reprezentanți de marcă ai mediului academic și experți din societatea civilă a studiat incidentul timp de aproape trei luni.
La elaborarea Raportului comisia a luat în calcul normativele producătorului, protocoalele de întreținere a instalațiilor, a studiat caietele de sarcini pentru reparațiile curente și a operat mai multe intervievări și discuții cu angajați ai S.A.” Termoelectrica”, precum și cu rerprezentanți ai întrepărinderilor similare din alte țări.
Comisia a identificat cauza principală a avariei: Scurgerile de lichid care au provocat scurtcircuitul în generator s-au produs din cauza coroziei și uzării metalului.
Comisia a stabilit clar: conductele fisurate nu au făcut obiectul caietului de sarcini pentru reparația Blocului energetic 3, realizat de către Compania “Horus”.
Concluziile Comisiei create de Agenția Proprietății Publice sunt similare concluziilor anchetei noastre interne, pe care le-am comunicat public la câteva zile după avarie, în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebarea de bază care rămâne după ce Comisia a făcut publice concluziile asupra avariei din 11.11.2022: Cine va repara prejudiciul enorm de imagine pricinuit în aceste luni Grupului de companii ”Horus” de către politicienii expirați, de către pretinșii experți din societatea civilă în tandem cu o tagmă de jurnalisti, care pretind că acționează liber și independent?
Și încă o întrebare pentru judecători și apărătorii drepturilor omului: Ce are libertatea de expresie cu atacurile elaborate, planificate, plătite și realizate țintit asupra grupului nostru de companii prin intermediul mass-media?
Cât privește recomandările făcute de Comisie, considerăm că unele dintre acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea sectorului energetic.
Necesitatea modernizării generatoarelor blocurilor energetice 1 și 2 de la CET Sursa 1 prin repoziționarea în exterior a conductelor sistemului de răcire cu apă este evidentă. La fel de evidentă este și necesitatea modificării cadrului normativ existent în vederea actualizării exigențelor privind exploatarea utilajului și cercetarea incidentelor și avariilor în sectorul energetic.
Recomandarea de bază care generează, în opinia noastră, mai multe întrebări este necesitatea prelungirii resursei/perioadei de exploatare a utilajului existent până la realizarea lucrărilor de construire a unui CET pe tehnologii noi. Întrebările care se cer a fi puse în contextul acestei recomandări sunt următoarele:
Cine va răspunde pentru anularea ”din motive politice” a licitației din primăvara anului trecut, realizată în cadrul programului Băncii Mondiale, care prevedea modernizarea în vederea prelungirii duratei de exploatare a blocurilor energetice 2 și 3 de la CET Sursa 1 a S.A. ”Termoelectrica”?
Cine va răspunde pentru eliminarea din programul de asistență al Băncii Mondiale a compartimentului privind finanțarea modernizării blocurilor energetice 2 și 3 de la CET Sursa 1, S.A. ”Termoelectrica”?
Cine va acoperi diferența de costuri pentru lucrtările de modernizare, care urmează a fi realizate, în condițiile în care prețurile sau triplat compartiv cu ceea ce propunea ”Horus” în cadrul programului de anul trecut?
Grupul de companii ”Horus” speră că noul guvern va reveni asupra deciziilor luate primăvara trecută în problema modernizării S.A. ”Termoelectrica”. Oferta noastră rămâne valabilă în acest sens.