
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani, în comun cu procurorii Procuraturii Chișinău– Oficiul Rîșcani, au documentat activitatea unui grup criminal organizat specializat în cultivarea și distribuirea drogurilor de tip marijuana pe teritoriul municipiului Chișinău.
Pe parcursul a patru luni de investigații, oamenii legii au monitorizat activitatea a trei bărbați, cu vârste de 42, 44 și 60 de ani, originari din Chișinău și raionul Criuleni. În urma documentării s-a constatat implicarea acestora în producerea și comercializarea ilegală a substanțelor narcotice.
În cadrul măsurilor procesuale întreprinse au fost efectuate cinci percheziții autorizate la domiciliile și în automobilele suspecților. Ca urmare, polițiștii au ridicat aproximativ 600 de grame de marijuana uscată și mărunțită, cultivată în sere improvizate la domiciliile figuranților, precum și mijloace bănești în valută străină, aparate artizanale pentru consumul drogurilor, un cântar de precizie, o armă cu glonț și două arme pneumatice fără acte permisive, 30 de cartușe și plante de cânepă în stare matură.
Doi dintre bărbați au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar al treilea se află în arest la domiciliu.
Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Acțiunile de reținere au avut loc cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.
Polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală a grupului.