Condiții mai bune pentru aproape o mie de locuitori ai satului Napadova, raionul Florești. Localnicii vor beneficia de mobilier și mijloace tehnice moderne, în Casa de Cultură.
Potrivit ONDRL, utilizatorii vor avea parte de acces liber și gratuit la internet. Bătrânii vor fi ajutați să învețe metodele de utilizare a internetului. Astfel, vor avea posibilitatea de a comunica pe rețelele sociale, cu cei dragi.
Proiectul face parte din Programul Național „ Satul european”. Valoarea acestuia este de circa 300 de mii de lei. Banii sunt alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
Amintim că, raionul Florești beneficiază de 21 de proiecte de dezvoltare locală, prin Programul Național „Satul european”. Valoarea totală a acestora este de circa 90 de milioane de lei.
Programul guvernamental cuprinde 496 de proiecte, dintre care 78 s-au finalizat cu succes.