Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud a convocat în ședință, astăzi, la Căușeni, Grupul de lucru constituit recent pentru elaborarea Cererii Complete de Finanțare a proiectului investițional de dezvoltare regională “Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari”.
În cadrul ședinței au fost discutate mai multe momente importante ce țin de necesitatea asigurării cofinanțării de către APL-rile beneficiare ale proiectului și alocării de către acestea, în calitate de coinvestitori, a unei contribuții financiare în mărime de 10% din valoarea totală a proiectului.
Totodată, părțile implicate au fost informate cu privire la pașii care urmează a fi întreprinși la etapa incipientă a proiectului. În cazul în care acesta va fi desemnat drept unul câștigator și va fi acceptat spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, vor fi desfășurate acțiuni în vederea întocmirii caietelor de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentației de proiectare. Despre aceasta a comunicat în cadrul ședinței Andrei Popușoi, șeful Secției Managementul integrat al proiectelor a Agenției de Dezvoltare Regională Sud.
Amintim că nota conceptuală a proiectului care vizează construcția apeductului magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari a fost depusă de către ADR Sud în cadrul Apelului pe kistă, anunțat de MADRM în paralel cu Apelul competitiv, în cadrul concursului de selectare a proiectelor prioritare de dezvoltare regională, ce vor fi finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), în perioada anilor 2021-2023.
Pentru implementarea acestui proiect ambițios, ce urmează să îmbunătățească infrastructura de aprovizionare cu apă și canalizare a raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni și să contribuie la dezvoltarea social-economică a regiunii sud, ADR Sud a solicitat din FNDR suma de 50 de milioane de lei.
Agenția și-a argumentat solicitarea de finanțare a proiectului respectiv reieșind din faptul că disponibilitatea resurselor de apă în Republica Moldova este, actualmente, la un nivel critic, iar volumul apelor subterane este unul limitat. Ținând cont de acest fapt, proiectul “Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari” își propune să valorifice pe deplin posibilitatea utilizării surselor alternative de apă potabilă de suprafață , în cazul dat a râului Nistru.
Ca obiective scontate în cadrul acestui proiect, ADR Sud și-a propus, în linii mari, următoarele: furnizarea apei potabile în conformitate cu standardele naționale, conform directivei privind apa potabilă, minimalizarea riscurilor sanitare în zonă prin conectarea la o sursă de apă certificată, îmbunătățirea capacităților de management ale furnizorului de servicii de aprovizionare cu apă, îmbunătățirea capacității administrațiilor raionale și locale pentru a supraveghea și monitoriza calitatea prestării serviciilor publice locale.
Doina Munteanu