
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, împreună cu delegația miniștrilor de externe din statele BENELUX – viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Regatului Belgiei, Maxime Prévot, precum și directorul general pentru cooperare europeană al Regatului Țărilor de Jos, Heleen Bakker – au efectuat o vizită la cel mai mare parc fotovoltaic construit până acum în Republica Moldova.
Parcul are o capacitate instalată de 50 MW și se întinde pe 96 de hectare, în localitatea Rădeni, raionul Strășeni.
Discuțiile purtate în cadrul vizitei s-au axat pe dezvoltarea și potențialul energiei regenerabile în Republica Moldova, precum și pe consolidarea parteneriatelor internaționale în acest domeniu.