
Primarul Vitalie Vrabie a vizitat Liceul „Ion Creangă” din cartierul Dănuțeni, care se află, din toamna anului 2025, în reparații. Din cauza condițiilor meteo, dar și a altor impedimente, lucrările aici au loc cu o întârziere semnificativă.
Primarul a solicitat urgentarea acestora, precum și stabilirea unui orar bine definit de executare a tuturor lucrărilor. La momentul de față, continuă construcția noului acoperiș, cu suprafața totală de 2978 m p. Antreprenorul promite că acesta va fi gata până la finele lunii mai, după care vor începe lucrări de termoizolare a pereților exteriori.
Reamintim că reabilitarea liceului respectiv are loc, grație programului „Transformarea educației în Moldova prin școlile model”, finanțat de Agenția Norvegiană pentru Cooperare în Dezvoltare (Norad) și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).
Totodată, Liceul „Ion Creangă” face parte din rețeaua extinsă a școlilor-model, program inițiat și implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Valoarea totală a proiectului de modernizare a liceului este de circa 58 de milioane de lei, din care Ministerul Educației și Cercetării, prin PNUD, oferă peste 42 milioane lei, contribuția Primăriei municipiului Ungheni e de peste 16 milioane lei.






















