La Flămânzeni, Sângerei, sunt în toi lucrările de sporire a eficienței energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu”, cu sprijinul Uniunii Europene. Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, peste 320 de elevi și 30 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil.
ADR Nord a monitorizat procesul de execuție a lucrărilor. La eveniment au participat și alte părți implicate în implementarea proiectului. Specialiștii Agenției au constat că lucrările decurg în corespundere cu graficul de execuție.
În prezent, la Gimnaziul din Flămânzeni sunt efectuate lucrări de reabilitare a acoperișului și de izolare termică a pereților clădirii, de asigurare cu apă caldă și rece la robinetele din școală și de renovare a facilităților sanitare în interiorul instituției. De asemenea, la instituția de învățământ sunt înlocuite geamurile și urmează să fie reabilitat sistemul de încălzire. Astfel, în rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie la Gimnaziul din satul Flămânzeni se va reduce, potrivit estimărilor, cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 118 tone.
Lucrările, executate de asocierea de asocierea SRL „Valdcongrup” – SRL „Uralis”, au demarat în luna octombrie 2020 și urmează să fie finalizate în decurs de 12 luni calendaristice.
Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul acestui proiect se cifrează la 16,94 milioane lei, din care 16,72 milioane lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene, prin intermediul ADR Nord, și 217,890 lei – cofinanțarea din partea Consiliului raional Sângerei.
Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).
Dina Roșca