
Echipa ADR Centru a fost în teren pentru a monitoriza evoluția lucrărilor de revitalizare urbană a Parcului central din Strășeni.
Astfel, în această perioadă:
- se lucrează la amplasarea subterană a conductei de gaz care traversează zona parcului;
- parcarea se pregătește pentru lucrările de pavare;
- rețelele electrice au fost pozate, iar la final vor fi reinstalate corpurile de iluminat;
- continuă lucrările la peretele de sprijin, după care vor fi construite scările de acces către terenul liceului din apropiere.
La final, Strășeniul va avea un parc mai modern, sigur și accesibil, cu alei pietonale reabilitate, teren de joacă extins, spații verzi reamenajate, iluminat modern, sistem de irigare, canalizare pluvială, bloc sanitar și parcare amenajată.
Valoarea investiției este de 19,8 milioane lei, dintre care 17,83 milioane lei din FNDRL și 1,98 milioane lei contribuția APL.
Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul ADR Centru, cu sprijin financiar din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și contribuția autorităților publice locale.
























