
Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de pe drumul public național R32.2, la intrarea în municipiul Cahul, în zona intersecției străzilor Sanatoriului și Mihai Viteazul, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 62%.
În prezent, antreprenorul finalizează așternerea stratului de uzură din beton asfaltic, după ce au fost deja executate straturile inferioare ale structurii rutiere, în zonele care prezentau degradări.
Până la această etapă, a fost amenajat sensul giratoriu propriu-zis prin montarea bordurilor prefabricate și au fost construite trotuarele pietonale.
În perioada următoare vor fi executate lucrările de instalare a parapetului metalic pietonal și a iluminatului stradal, care va îmbunătăți vizibilitatea în zona intersecției, în special pe timp de noapte.
Ulterior, vor fi aplicate marcajele rutiere și montați stâlpii de delimitare a sensurilor.
Noul sens giratoriu va contribui la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței rutiere într-o zonă importantă de acces în municipiul Cahul, oferind condiții mai sigure atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
Valoarea totală a contractului este de 7,44 milioane de lei, inclusiv TVA, bani alocați din Fondul Rutier.
- DCIM100MEDIADJI_0045.JPG























