
Lectura de la vârste fragede contribuie la dezvoltarea limbajului, imaginației și curiozității copiilor și reprezintă un element important în formarea deprinderilor de învățare. În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova, continuă activitățile de promovare a lecturii în cadrul campaniei naționale „Citește-mi 100 de povești”.
Un exemplu în acest sens este Grădinița „Albinuța” din Rușeștii Noi, raionul Ialoveni, una dintre cele 1.300 de instituții de educație timpurie din țară care au beneficiat de un lot de cărți pentru copii în cadrul campaniei. Resursele oferite contribuie la diversificarea activităților de lectură și la crearea unor contexte atractive în care copiii pot descoperi universul cărților.
În cadrul unei activități organizate la grădiniță, copiii au participat la o întâlnire cu tânărul scriitor și librar Victor Fală, care le-a citit o poveste din una dintre cărțile sale preferate, dedicate copiilor. Lectura a fost urmată de un atelier creativ inspirat din cartea „De la melc am învățat”, în cadrul căruia copiii au confecționat, împreună cu autorul, personaje din hârtie colorată.
Activitatea le-a oferit copiilor posibilitatea de a transforma povestea ascultată într-o experiență practică și creativă. Aceștia au ales culorile, au decupat și au asamblat piesele, dând viață propriilor personaje.
„Pentru mine, această întâlnire a fost o experiență frumoasă și emoționantă. Când vezi copiii cum ascultă povestea, cum pun întrebări și apoi încearcă să creeze propriul lor personaj, îți dai seama cât de important este să le oferim acces la cărți și la povești încă de la cele mai mici vârste. Bucuria lor este cea mai frumoasă reacție pe care o poate primi un scriitor”, a spus Victor Fală.
Directoarea Grădiniței „Albinuța”, Lucia Vutcărău, a menționat importanța activităților care apropie copiii de carte și le stimulează interesul pentru lectură.
„Copiii au nevoie să vadă că lectura este ceva viu, interesant și apropiat de ei. Întâlnirea cu un scriitor le oferă posibilitatea să descopere omul din spatele cărții, să pună întrebări și să își folosească imaginația. Astfel de activități îi apropie pe copii de carte și creează amintiri frumoase legate de lectură”, a menționat Lucia Vutcărău.
În cadrul campaniei naționale „Citește-mi 100 de povești”, grădinițele din țară organizează activități de lectură și întâlniri cu autori, menite să transforme cartea într-o prezență firească în viața de zi cu zi a copiilor. Activitățile sunt orientate spre dezvoltarea literației emergente – formarea acelor deprinderi și competențe care pregătesc copilul pentru învățarea cititului și scrisului.
Programul național „Citește-mi 100 de povești” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova și cu sprijinul Asociației „OvidiuRo”.



















