O expoziţie personală de pictură şi tapiserie cu genericul “Dimensiuni spiritual-cromatice” a artistului plastic Vasile Grama, cadru didactic la Catedra de Arte Decorative a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chişinău, a fost vernisată astăzi la Chișinău, informează moldpres.md.
Expoziţia, care a fost deschisă la Biblioteca Naţională a R. Moldova, cuprinde peste 20 de lucrări şi este prilejuită de cea de-a 60-a aniversare a autorului.
În alocuţiunea sa, decanul Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Ana Simac, a menţionat că lucrările lui Vasile Grama sunt inspirate din armoniile naturii. „Natura este reprezentată de maestru printr-o cromatică preponderent armonizată cu sensibilitate și cu o deosebită expresivitate”, a remarcat Ana Simac.
Profesorul universitar Ion Daghi a subliniat că Vasile Grama este un artist şi un cadru didactic de o înaltă cultură şi inteligenţă, iar vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, a afirmat că această expoziţie demonstrează vigurozitatea artistului, a modului său de a gândi şi de a pune culorile pe pânze.
Potrivit criticului de artă Eleonora Brigalda, „artistul a găsit sinteza între emoţie şi raţiune şi ne-a prezentat o expoziţie de excepţie”.
Vasile Grama s-a născut la 10 februarie 1957 în oraşul Chişinău. A absolvit Şcoala de Arte Plastice pentru Copii „A. Şciusev”, Şcoala de Arte Plastice „I. Repin (astăzi Colegiul Republican de Arte Plastice „A. Plămădeală”) şi Institutul de Textile, Facultatea de Arte Aplicate din Moscova, Rusia. Din 1988 este cadru didactic la Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii Pedagogice de Stat „I. Creangă” din Chişinău, unde a fost lector superior, prodecan, şef interimar la catedra de Arte Decorative. A participat la numeroase expoziţii de grup. De-a lungul carierei sale, a fost distins cu diplome şi premii. Are lucrări în colecţii publice şi private din ţară şi de peste hotare.
Expoziţia va fi deschisă până la 28 noiembrie.