
Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) aduce schimbări vizibile în casele familiilor din mediul rural, unde investițiile în eficiență energetică se transpun direct în mai mult confort, siguranță și economii în sezonul rece.
Familia Doboș din satul Mirești, raionul Hîncești, care crește patru copii, se numără printre beneficiarii programului de stat FEERM. Prin intermediul proiectului pilot implementat prin FEERM, în toamna anului 2025 familia Doboș a reușit să îmbunătățească semnificativ confortul termic al locuinței și să reducă consumul de energie în sezonul rece.
Pentru familie, asigurarea unei case calde a fost o prioritate, mai ales în contextul în care cheltuielile pentru încălzire în sezonul rece reprezinta o parte importantă din bugetul lunar. „Suntem fericiți că am reușit să renovăm casa, chiar ne doream acest lucru demult, iar singuri nu am fi reușit”, spun membrii familiei.
În viața de zi cu zi, schimbările au putut fi observate imediat după renovare – locuința se încălzește mai repede, iar copiii se bucură de un spațiu confortabil pentru teme, activități și momentele petrecute acasă.
Prin Programul de stat FEERM, locuința a beneficiat de lucrări de reabilitare energetică, inclusiv termoizolarea pereților cu vată minerală. Sistemul de încălzire a fost modernizat prin instalarea unui cazan pe biomasă și a caloriferelor în întreaga locuință. Lucrările au fost finalizate în aproximativ trei săptămâni. Acestea au fost finanțate în proporție de 50% de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei prin FEERM, în cadrul proiectului “Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova (E4M)”, implementat de GIZ Moldova; 45% sunt alocate din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice și doar 5% reprezintă contribuția familiei.
Dacă anterior, în sezonul rece, consumul de lemne era semnificativ mai mare, în această iarnă familia a reușit să reducă aproape în jumătate cantitatea utilizată, ceea ce a dus și la economii în bugetul gospodăriei. „Nu ne-au speriat gerurile din această iarnă, temperatura din casă a fost plăcută. Căldura s-a menținut constant, copiii se joacă și își fac temele fără griji, iar consumul de lemne a scăzut considerabil”, a menționat Gheorghe Doboș.
Pentru familia Doboș schimbările se simt în fiecare zi – în confortul casei și în liniștea cu care trec prin sezonul rece.
Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, susținut prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.


















