Aflată într-o vizită de lucru la Călărași, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a discutat astăzi, cu autoritățile publice locale, directorii instituțiilor medico-sanitare, lucrătorii medicali și sociali și locuitorii raionului despre reformele și prioritățile ministerului pentru asigurarea bunăstării populației, dar și problemele cu care se confruntă aceștia la nivel local.
În acest context, ministrul a vorbit despre inițierea și realizarea politicelor menite să îmbunătățească sistemul medical, cît și social din țara noastră. Astfel, în acest an, urmează să fie reformată asistența medicală primară și cea spitalicească, care are drept scop acordarea serviciilor medicale conform necesităților populației, dar totodată, și motivarea medicilor de a lucra în sistem. În 2018, va fi reînoit parcul de ambulanțe și modernizate punctele de asistență medicală de urgență. Din primele 69 de ambulanțe care vor fi repartizate până la sfârșitul lunii mai, 2 vor fi distribuite raionului Călărași.
La fel, vor fi implementate măsuri active de ocupare a forței de muncă, cu accent pe încadrarea în cîmpul muncii a tinerilor și persoanelor cu dizabilități și de susținere a familiilor social vulnerabile, dar și valorizate pensiile pentru ultimele categorii de beneficiari.
Participanții la discuții au menționat că toate reformele și acțiunile realizate în ultima perioadă de Guvern, au impact asupra societății. Aceștia au solicitat Ministerului să îmbunătățească regulamentul de acordare a ajutorului social, să ofere suport în modernizarea instituțiilor și echipamentelor medicale și micșorarea taxelor la serviciile medicale prestate contra plată.
De asemenea, Svetlana Cebotari a efectuat o vizită și la Centrul de Sănătate, unde a discutat cu pacienții despre serviciile medicale acordate, dacă le sunt respectate drepturile și dacă le sunt oferite medicamentele conform necesităților. La fel, aceasta a vorbit cu medicii de familie despre noii indicatori de performanță, care le-a ușurat munca semnificativ.
„Pacienții trebuie să beneficieze de servicii medicale calitative, accesibile și prietenoase. Pacientul trebuie să se simtă în siguranță în sistem și să fie tratat ca individualitate. De comunicarea și etica deontologică a medicilor este direct responsabil managerul instituției, de aceea activitatea acestora va fi monitorizată prin prisma satisfacției pacienților”, a declarat ministrul în discuții cu conducătorul instituției medicale.
Dina Roșca