Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din Republica Moldova și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din România, au semnat un acord de cooperare bilaterală pentru a dezvolta sistemul de sprijin pentru solicitanții de sprijin financiar din fonduri nerambursabile destinate agriculturii și dezvoltării rurale.
Documentul de cooperare interinstituțională ce a fost semnat, în după amiaza zilei de ieri, la Chișinău, stabilește procedura de cooperare interinstituțională dintre APIA și AIPA, prin realizarea unui program de schimburi de informație în domeniul asistenței financiare și al modului de organizare instituțională. După procedura de semnare a Acordului, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, a purtat discuții cu managerii ambelor instituții.
”Sunt sigur că această colaborare va intensifica activitățile ce țin de dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor bazate pe cunoașterea și gestionarea optimă a resurselor (financiare, umane, materiale, de timp etc). Vor fi create facilități pentru tinerii fermieri din Republica Moldova în vederea instruirii acestora, schimbului de experiență și bune practici cu instituțiile și organizațiile de profil din România”, a precizat Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.
Conform Acordului, APIA va acorda asistență AIPA în procesul de stabilire a unor politici și proceduri uniforme în domeniul stimulării investițiilor în sectorul agricol, va contribui prin transfer de experiență la perfecționarea și dezvoltarea competențelor AIPA pentru instituirea și dezvoltarea unor forme, mecanisme și proceduri clare și eficiente de intervenție în agricultură, în Republica Moldova, precum și va acorda suport la implementarea și perfectarea sistemului de management și control intern, în scopul asigurării unei gestiuni eficiente de subvenționare în cadrul AIPA.
Totodată, APIA va favoriza dezvoltarea procesului de selectare și recrutare a specialiștilor prin schimburi de experiență și proceduri în vederea asigurării atingerii obiectivelor AIPA.
Astfel, părțile vor aprofunda colaborarea în domeniul instruirii personalului, atât a celui din aparatul central, cât și a celui din oficiile teritoriale, prin organizarea în continuare a școlilor de vară/iarnă organizate în România și Republica Moldova, cu posibilitatea atragerii lectorilor, experților din APIA, precum și alte instituții, atât din România, cât și din țările membre ale UE pentru conferențierea în beneficiul experților din AIPA sau a reprezentanților fermierilor din Republica Moldova. De asemenea, în comun, instituțiile vor identifica proiecte joint-venture pentru fermierii din România și din Republica Moldova pentru realizarea unor parteneriate mixte de activitate economică în domeniul agricol, precum și vor întreprinde măsuri și vor intensifica activitățile lor comune în a elabora un proiect de ,,Înfrățire a fermierilor”, fapt ce va permite fermierilor din Republica Moldova să viziteze ferme de succes din România, beneficiare a unor finanțări nerambursabile (cu fonduri europene), unde vor putea prelua bunele practici de manipulare agricole, modalități și posibilități de promovare a producției, identificări de noi piețe, etc.
La finalul discuțiilor, reprezentanții AIPA și APIA și-au exprimat disponibilitatea de a spori și a intensifica cooperarea în vederea dezvoltării proiectelor comune.
Dina Roșca