Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) desfășură astăzi, de 1 Mai, marșul tradițional dedicat Zilei internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii.
Socialiștii au pornit în două coloane, la ora 10.00, una – de la Circ și cea de a doua, din fața Academiei de Știință.
Totodată, la ora 11.00, în fața Parlamentului RM, va avea loc mitingul „Pentru o guvernare responsabilă și echitate socială”.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Președintele RM, Igor Dodon a scris că, se va alătura marșului.
„Am avut o tradiţie frumoasă de a ne aduna în această zi la paradă – o tradiţie pe care o ținem minte cu toții. În anul 2012, în calitate de preşedinte al Partidului Socialiştilor, am venit cu iniţiativa de a reveni la această tradiţie frumoasă. De atunci, PSRM organizează anual, la Chişinău, marşuri şi mitinguri de amploare cu prilejul sărbătorii de 1 Mai. La aceste evenimente participă zeci de mii de cetăţeni din toate colţurile ţării noastre. Al şaptelea an consecutiv, Partidul Socialiştilor organizează în capitala Moldovei acţiuni cu prilejul Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Muncii. Este o tradiţie pe care o susțin”, a scris Dodon.
Participanții la marș scandează: „Pace, muncă, mai!”, „Socialiștii, muncă, progres!”, „Pentru republică prezidențială”, „Vrem dreptate socială!”, ”Ura!”.
Dina Roșca