Sectorul Poliției de Frontieră Olănești are o nouă înfățișare, după un an de reconstrucție și de renovare a edificiului. Sediul a fost dotat în conformitate cu cerințele internaționale și bunele practici în domeniu, asigurând celor 33 de polițiști de frontieră, care își duc serviciul în Sectorul dat, condiții excelente de muncă și echipament modern, potrivit stefan-voda.md.
La evenimentul de inaugurare a sediului au participat președintele raionului Ștefan Vodă, Nicolae Molozea, directorul Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei Petro Țighikal, și reprezentanții administrației publice locale, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST, veterani ai instituției și locuitori ai sat. Olănești.
Sectorul a fost fondat în septembrie 2001 sub denumirea Pichetul de Grăniceri „Olănești”, iar sediul subdiviziunii a fost ales să fie amplasat la marginea de nord a localității, în apropiere de r. Nistru, într-un edificiu, menirea inițială fiind grădinița de copii. La ziua de azi, în responsabilitatea sectorului se află 35 km de frontieră cu Ucraina.
Lucrările de reconstrucție au demarat în septembrie 2016 și s-au finalizat la începutul lunii decembrie 2017, finanțarea fiind din bugetul de stat. Valoarea investiției a constituit circa 7 milioane de lei. Construcția reprezintă un ansamblu de imobile, format din bloc administrativ, 3 boxe pentru păstrarea și deservirea tehnicii auto-motorizate, 4 voliere pentru întreținerea și dresarea câinilor de serviciu, și mijloace autonome tehnico-sanitare moderne pentru întreținerea infrastructurii Sectorului.
Dina Roșca