Şomerii apţi de muncă înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social vor presta, la solicitarea primarului, activităţi de interes comunitar. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în lectură finală, informează Provincial.
Potrivit noilor reglementări, aceste măsuri de activare a beneficiarilor de ajutor social presupun activităţi gratuite și utile comunităţii, organizate, conduse şi controlate de către primar.
„Acestea vor fi prestate cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă. Orele pentru prestarea activităţilor de interes comunitar se vor calcula proporţional cuantumului ajutorului social de care beneficiază familia, dar nu vor depăşi 40 ore pe lună. În caz de refuz în prestarea activităților de interes comunitar, beneficiarii vor primi un avertisment, ulterior ajutorul social oferit familiei va fi stopat. Nu vor putea fi încadrați în aceste activități, şomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social de până la 30% (288 lei) din nivelul venitului lunar minim garantat, care în prezent este de 961 lei. La fel, și şomerii care se află în situaţie ce nu permite antrenarea în activităţi de interes comunitar”, se spune în comunicat.
De menționat că, responsabil pentru îndeplinirea activităţilor de interes comunitar va fi primarul care va întocmi un plan anual de acţiuni de interes comunitar, va ține evidenţa persoanelor care realizează asemenea activități, precum și va raporta lunar structurii teritoriale de asistenţă socială lista persoanelor care au efectuat şi care au refuzat efectuarea activităţilor de interes comunitar.
Dina Roșca