Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a găzduit echipa de auditori din cadrul Autorității de Audit a Curții de Conturi a României.
Scopul vizitei a fost acordarea de suport Grupului de auditori CCRM în stabilirea procedurilor de audit ale sistemelor de management și control ale Autorității Naționale și Punctului de Contact din Republica Moldova pentru implementarea programului ENI CBC (Instrument European de Vecinătate axat pe Cooperarea Transfrontalieră).
Vizita delegației a trecut în agendă discuții asupra cadrului de reglementare la nivel european și a procedurilor de gestiune și control pentru implementarea proiectelor de cooperare transfrontalieră.
Experții s-au axat în principal pe implementarea recomandărilor înaintate urmare a auditului de desemnare realizat de grupul de auditori ai CCRM în iulie 2017.
În contextul aplicării programelor de cooperare transfrontalieră, finanțate de Uniunea Europeană, Curtea de Conturi a Republicii Moldova are angajamentul de a efectua auditul programelor de cooperare transfrontalieră, în calitate de autoritate națională de audit.
Menționăm că Programul operațional comun România – Republica Moldova 2014-2020 și Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre este unul dintre programele de cooperare transfrontalieră finanțate din Instrumentul European de Vecinătate, cu un buget oferit de către UE de 81 milioane și respectiv, 49 milioane euro pentru perioada 2014-2020. Printre țările eligibile este și Republica Moldova.
Obiectivul general al Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre este de a îmbunătăți bunăstarea oamenilor din regiunea bazinului Mării Negre prin intermediul creșterii economice durabile și protecției mediului.
Dina Roșca