Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, a vorbit despre colaborarea dintre CALM și instituțiile de la guvernare, informează Provincial.
„Cu siguranță, anul electoral își va pune amprenta asupra activității administrației publice locale, cu atât mai mult că noi foarte bine înțelegem că, după schimbarea sistemului electoral, rolul autorităților locale, rolul edililor orașelor și satelor din Republica Moldova a crescut esențial, mai ales, dacă ținem cont de faptul că anume acești funcționari, aceste persoane din toate instituțiile statului beneficiază de cea mai înaltă încredere din partea cetățenilor, de rând cu Biserica”, a comunicat el.
Prin urmare, Furdui a vorbit despre rolul apartenenței politice în cadrul unei administrații publice locale.
„Cu siguranță, apartenența politică își are locul și influența sa. Din păcate, trebuie să recunoaștem, într-un sistem excesiv de centralizat, unde toate resursele financiare, economice sunt concentrate în mâini la nivel central, duce la această situație când dependența politică este destul de mare în Republica Moldova, numai că aceasta la prima vedere, să-i spunem așa. Din punctul de vedere al statului, al dezvoltării Republicii Moldova, această situație deja este una dăunătoare și chiar ne aruncă înapoi în dezvoltare, deoarece noi am observat practic modul cum se repartizează aceste resurse. Conform acestor criterii și politizării, ele nu sunt nici pe departe uniforme și nu aduc la o dezvoltare uniformă a țării și tu poți să construiești drumul într-un sat, dar, dacă în satul vecin sau ca să ajungi la acest sat drumurile sunt rele, sau nu dai banii necesari pentru ca să se dezvolte și acest sat, lucrul acesta este în zadar și nu au de câștigat nici cetățenii în mare parte, și resursele se irosesc. Nu în zadar noi am observat că astfel de reforme atunci când se dau bani unei primării mici în care nu se ia în considerare numărul de populație, mărimea instituțiilor publice, grădinița ș.a.m.d., se dau milioane, să spunem așa, pentru o activitate destul de modestă. În același timp, este o primărie mai mare care necesită niște investiții importante și i se dau niște bani foarte mici. Și o astfel de abordare deja este dăunătoare, pentru că noi peste tot locul spunem că suntem o țară săracă, dar în același timp în majoritatea cazurilor facem niște reforme extrem de costisitoare, repetând greșelile din trecut. Și aceasta noi o vedem cu gazificările, de exemplu. Țineți minte programul acesta ambițios de gazificare a tuturor satelor? În consecință, am investit miliarde de lei ca să aducem undeva gazul până la localitate, dar să nu gazificăm localitatea în întregime. Fix așa cu apeducte fără canalizare, fix așa cu lichidarea școlilor și, în același timp, după ce au fost investite milioane de lei în reparația acestor edificii ș.a.m.d., pentru ca pe urmă să le conservăm și ele să degradeze. Și așa avem foarte multe exemple”, a precizat el.
Dina Roșca