Monumentul în memoria Bătăliei de la Cahul, situat la intrarea în oraşul Vulcăneşti, va fi restaurat, transmite moldpres.md.
Pe parcursul săptămânii curente, la Vulcăneşti s-au aflat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, precum şi ai unei organizaţii obşteşti slavone. Împreună cu arhitectul oraşului Vulcăneşti, experţii au efectuat măsurările necesare şi au evaluat starea monumentului.
Până în luna decembrie curent, specialiştii planifică să execute toate schiţele şi să finalizeze studiul monumentului pentru a stabili ce anume trebuie de restaurat, indică gagauzinfo.md. Monumentul în memoria Bătăliei de la Cahul a fost restaurat ultima dată aproximativ 20 de ani în urmă.
Complexul memorial din apropierea oraşului Vulcăneşti a fost inaugurat în anul 1849 în locul uneia dintre cele mai relevante bătălii a Războiului ruso-turc din anii 1768-1774. Pentru că este vorba de un eveniment important în istoria Rusiei, pentru restaurarea monumentului autorităţile oraşului Sankt-Petersburg vor contribui cu 600 mii de ruble (circa 180 mii de lei). Despre aceasta a anunţat guvernatorul orașului rus, Gheorghi Poltavcenko, în timpul vizitei din vara curentă în UTA Gagauz-Yeri.