Mai bine de 60 de persoane, lideri sindicali din raion, au participat recent la un seminar, desfășurat cu concursul Consiliului Interramural Teritorial al Sindicatelor (CITS) Rezina în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM). În debutul activității, dna Vera Platon, președintele CITS, și-a atenționat colegii asupra necesității lichidării cât mai urgente a restanțelor la compartimentul Negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă, potrivit unui comunicat de presă.
„În decembrie vom examina încă o dată aspectul dat în cadrul unei ședințe a Comisiei pentru Negocieri colective”, a mai spus dumneaei.
Președintele raionului Rezina, dna Eleonora Graur, prezentă la lucrările seminarului, a mulțumit CNSM pentru receptivitate și disponibilitatea de a răspunde cât mai rapid la solicitările și necesitățeile de informare ale sindicaliștilor din teritoriu. Totodată, dumneaei a îndemnat asistența să fie cât mai atentă la conținutul aspectelor ce urmau să fie dezbătute, să pună întrebări, așa, încât cunoștințele căpătate să fie de real folos în activitatea de apărare a intereselor salariaților, conform prevederilor legislației în vigoare.
Arcadie Mușinschi, vicepreședintele raionului în probleme juridico-sociale, președintele Comisiei pentru Negocieri colective, la fel, a menționat buna colaborare, stabilită în timpul de la urmă cu CNSM, pentru care fapt le-a mulțumit reprerzentanților de la Chișinău.
Dumnealui a amintit și despre faptul semnării, în primăvara anului curent, a Convenției colective la nivel de raion, menționând calitatea bună a documentului, prevederile căruia sunt preluate în contractele colective de muncă. În același timp, Mușinschi a regretat că unii dintre liderii sindicali manifestă pasivitate în procesul de nedegociere și semnare a contractelor colective de muncă, de pe urma cărui fapt au de pierdut salariații. Îndemnul dumnealui a fost identic cu cel al dnei Vera Platon – restanțele la compartimentul respectiv să fie lichidate cât mai operativ.
În continuare s-a procedat la lucrările propriu-zise ale semniarului. Dl Eugeniu Covrig, consultant superior în cadrul Departamentului Juridic al CNSM, s-a referit la modificările și completările pe care Codul Muncii le-a suportat pe parcursul ultimilor 2 ani. În rezultatul muncii partenerilor sociali, acestea au făcut obiectul prevederilor a 6 legi din Republcia Moldova.
Despre modificările actuale la Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, modul de calculare și impozitare a salariului a vorbit dna Ana Moldovanu, formator național al CNSM. Dumneaei a expus și unele aspecte ale reformării sistemului de pensii din Republica Moldova, răspunzând și la multiplele întrebări ale asistenței.
Pe final, Anatolie Popa, șef-adjunct al Secției Securitate publică a Inspectoratului de Poliție Rezina, maior de poliţie, împreună cu angajați ai secției, încontextul lansării Campaniei ,,16 zile de acțiuni împotriva violenței de gen”, le-au vorbit celor prezenți despre lansarea campaniei și le-au adus la cunoștință modificările în legislație, modalitatea emiterii și prevederile ordonanței de protecție etc. Totodată, angajații IP Rezina le-au solicitat sindicaliștilor organizarea în teritoriu a ședințelor cu membrii de sindicat și informarea SSP pentru a se prezenta și a discuta la temă.
Tuturor celor prezenți le-au fost distribuite pliante.
Mihaela Rotari