
Duminică, 2 noiembrie 2025, în satul Șuri s-a desfășurat Festivalul cântecului folcloric „Șuri, satul meu – vatră de dor”, un eveniment de suflet, dedicat promovării și valorificării patrimoniului cultural tradițional.
La manifestare a participat președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, care a adresat un mesaj de felicitare locuitorilor și organizatorilor, apreciind înalt eforturile depuse pentru păstrarea și transmiterea generațiilor tinere a valorilor naționale și a identității culturale. Cu acest prilej, președintele raionului a oferit primarului comunei Șuri, Petru Turculeț, o Diplomă de recunoștință în semn de apreciere pentru implicare, inițiativă și contribuția adusă la dezvoltarea vieții culturale a comunității.
La eveniment au fost prezenți, de asemenea, vicepreședinta raionului, doamna Tatiana Botnar, șefa Direcției cultură și turism a Consiliului raional Drochia, Cristina Țurcanu, primari din raion, precum și numeroși locuitori și oaspeți ai satului.
În cadrul festivalului au evoluat colective artistice din raion, precum și îndrăgiții interpreți Vasile Mereuță și Diamanta Paterău, care au oferit publicului momente artistice deosebite, încărcate de emoție și spirit autentic. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de o expoziție de bucate tradiționale, ce a pus în valoare specificul gastronomic al localității.
Prin organizarea acestui festival, comunitatea din Șuri a demonstrat încă o dată atașamentul față de valorile culturale și dragostea pentru tradițiile strămoșești, contribuind astfel la consolidarea identității locale și la promovarea imaginii raionului Drochia.






























