Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a efectuat, pe 13 martie curent, o vizită de lucru în raionul Şoldăneşti, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi locuitorii raionului.
Potrivit unui comunicat de presă, scopul deplasării a fost de a se documenta cu privire la situaţia social-economică şi problemele existente în raion, precum şi de consolida dialogul dintre autorităţile publice centrale şi cele locale.
În context, Gheorghe Bălan a informat publicul despre suportul acordat raionului Şoldăneşti în cadrul programelor guvernamentale de dezvoltare, despre reformele orientate spre modernizarea ţării, asigurând că Guvernul va oferi şi în continuare suportul necesar pentru a depăşi dificultăţile existente, combaterea corupţiei, economiei tenebre, în avansarea pe calea soluţionării conflictului transnistrean ş.a.
S-a menţionat că de asistenţă financiară din cadrul Programului activităţilor de reintegrare a ţării au beneficiat mai multe localităţi din raionul Şoldăneşti: satele Climăuţi, Vadul-Raşcov, Socola, Salcia, în care au fost reparate obiective de menire social- culturală, drumuri, sisteme de încălzire şi de aprovizionare cu apă potabilă etc.
Vicepremierul a îndemnat autorităţile publice locale să se implice mai activ în implementarea politicilor orientate spre îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor, modernizarea serviciilor publice prestate şi dezvoltarea infrastructurii din ţară.
În dialogul cu cetăţenii Gh. Bălan a menţionat că implementarea unor politici corecte şi eficiente de dezvoltare a localităţilor este decisivă pentru prosperarea ţării, pentru consolidarea capacităţilor de asimilare a fondurilor externe şi monitorizarea implementării eficiente şi transparentă a acestora, pentru crearea condiţiilor favorabile de activitate şi dezvoltare profesională pentru tinerii din ţară, a locurilor de muncă noi şi a salariilor decente.
Vicepremierul a informat şi despre evoluţiile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. A fost atrasă atenţia asupra dinamizării dialogului bilateral cu ţara vecină, Ucraina, în special în promovarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale ţărilor noastre, asupra intensificării cooperării la frontieră, inclusiv prin instituirea controlului comun la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk.
În acest context, s-a precizat că introducerea controlului comun la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, pe segmentul central transnistrean, este în primul rând o modalitate de modernizare şi simplificare a controlului fluxurilor de mărfuri şi a persoanelor care trec frontiera.
Dina Roșca