
Astăzi, 23 octombrie 2025, la sediul Primăriei municipiului Bălți, a avut loc ședința Platformei locale de mediu, organizată de Asociația Obștească EcoContact în parteneriat cu Ministerul Mediului al Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, ai instituțiilor de drept și ai organizațiilor societății civile.
Scopul principal al ședinței a fost consolidarea cadrului de colaborare între instituțiile locale și organizațiile neguvernamentale pentru o aplicare mai eficientă a legislației de mediu și identificarea soluțiilor practice pentru problemele ecologice existente.
În cadrul întâlnirii au fost discutate:
- structura și obiectivele Platformei locale de mediu;
- proiectul Regulamentului privind gestionarea fântânilor și izvoarelor din municipiu;
- principalele probleme de mediu identificate la nivel local și modalități de rezolvare;
- exemple de bune practici privind protecția mediului și colaborarea interinstituțională.
Primăria municipiului Bălți susține această inițiativă și își exprimă disponibilitatea de a continua colaborarea cu partenerii locali și naționali pentru a asigura un mediu curat, sănătos și sigur pentru toți locuitorii municipiului.