Ieri, 13 iulie 2017, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, Nicolae Gorban, președintele raionului Căușeni, și Alexandru Ciocan, directorul SRL “POLIMER GAZ CONSTRUCȚII”, au semnat Contractul de antrepriză privind executarea lucrărilor în cadrul etapei I a proiectului “Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare din orașul Căușeni”.
ADR Sud menționează, că acesta este deja al doilea contract semnat în acest an de ADR Sud în scopul implementării unuia din cele cinci proiecte selectate din Regiunea de Dezvoltare Sud în cadrul celui de-al treilea concurs al propunerilor de proiecte, care au fost ulterior incluse prin Hotărâre de Guvern în Documentul Unic de Program și aprobate spre finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională începând cu 2017.
Contractul de executare a lucrărilor de construcție a sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian din orașul Căușeni a fost atribuit firmei “POLIMER GAZ CONSTRUCȚII” SRL, câștigătoare a Licitaţiei Publice nr. 17/01382 din 30.05.2017, desfășurate de ADR Sud în cadrul proiectului nominalizat.
De notat că, inițial, conform cererii de finanțare, valoarea estimativă a lucrărilor preconizate la etapa I a proiectului era de 9 217 960 lei lei, inclusiv TVA. În rezultatul procedurii de achiziție publică, însă, valoarea lucrărilor de construcţiei-montaj ce reprezintă obiectul contractului de antrepriză semnat între Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Consiliul Raional Căușeni și SRL „POLIMER GAZ CONSTRUCȚII” a scăzut până la 7 835 264,98 (șapte milioane opt sute treizeci și cinci mii două sute șaizeci și patru lei 98 bani) lei MD, inclusiv TVA. Astfel, prin organizarea procedurii de licitatie publică, care se bazează pe principiul economic al concurenței, de către ADR Sud au fost economisiți bani publici în sumă 1 382 695,02 lei.
Antreprenorul „POLIMER GAZ CONSTRUCȚII” SRL și-a asumat obligațiunea să execute lucrările prevăzute în contract în termen de 6,5 luni calendaristice din momentul înregistrării contractului la Agenția Achiziții Publice, primirii ordinului de începere a execuţiei și asigurării lucrului ritmic de către beneficiarul ordonator de credite, perioada maximă de execuție a lucrărilor fiind, conform cererii de finanțare, de 7 (șapte) luni calendaristice.
După semnarea contractului de executare a lucrărilor și înregistrarea acestuia la Agenția Achiziții Publice, practic, va fi dat startul lucrărilor.
Ținem să precizăm că proiectul “Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare din orașul Căușeni”, inclus în Documentul Unic de Program 2017-2020 și finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională, constă din două etape și însumează costuri totale în valoare de circa 64 de milioane de lei. Bugetul aprobat pentru anul 2017 este de 5 000 000 lei.
La prima etapă a proiectului, se prevede construcţia reţelelor de canalizare în sectorul Valul lui Traian din oraşul Căuşeni, după care urmeasă să fie efectuată reconstrucţia staţiei de epurare a apelor uzate din oraşul Căuşeni.
Dat fiind faptul că suma solicitată din FNDR de către beneficiarii proiectului este de doar 40 de milioane lei, Consiliul Raional Căușeni și Primăria Căușeni s-au angajat să vină cu o contribuție proprie la implementarea proiectului “Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare din orașul Căușeni“ în mărime de 24 279 030 lei.
Beneficiarii proiectului dau asigurări că, după ce în orașul Căușeni vor fi construite reţele de canalizare cu o lungime de 8960 metri și va fi modernizată staţia de epurare a apelor reziduale, cu o capacitate de 5000 metri cubi/24 h, care va oferi servicii de deservire altor 8 instalaţii de epurare, cei 2000 de cetățeni care locuiesc în sectorului Valul lui Traian din urbe și, în total,17000 de locuitori ai centrului raional, care urmează să beneficieze de un mediu ambiant mai curat, își vor aduce și ei propriul aport la implementarea acestui proiect conectându-se pe cont propriu la rețeaua de canalizare nou-construită.
Elena Ivanov