La Şcoala Profesională din Nisporeni a fost montată o seră legumicolă experimentală. Acolo elevii de la această specialitate vor avea posibilitatea să-şi aplice cunoştinţele în practică. Sera cuprinde o suprafață de 5 ari şi este dotata cu sistem de încălzire in perioada rece si sistem de irigare prin picurare.
Sera cu rosii de la Scoala Profesionala din Nisporeni (foto: Mihai Pantilei)
Conducerea Scolii Profesionale din Nisporeni a găsit o modalitate prin care le oferă elevilor mâncare sănătoasă. Aici fost reabilitată o sera in curtea instituţiei şi au fost plantate legume, care ajung direct în bucătăria cantinei si la piata. Valoarea ei constituie aproximativ 7000 euro si a fost achiziţionată din UE.
Grupuri de câte 10-15 elevi, ai Scolii Profesionale din Nisporeni ajută la îngrijirea serei din curtea instituţiei. Astfel, începând cu primăvara anului curent, adolescenţii au fost antrenaţi la plantarea legumelor in sera. Şi nu o fac gratis, pentru că toate acestea ajung la piata.
”În această seră vedeţi rosiile, care sunt anul acesta, anul acesta cultivăm roşii, roşiile sunt de soiuri indeterminante care au fost aduse din alte ţări cum a fi Olanda, cum ar fi Spania, Italia şi aceste soiuri sunt crescute în seră asupra lor înafară de procesul tehnologic de cultivare se mai exercită şi un proces de experimentare de adaptare după care apoi se elaborază nişte recomandări tehnologice.” a mentionat Dumitru LUPEI director şcoala profesională.
Dumitru LUPEI director şcoala profesională Nisporeni (foto: Mihai Pantilei)
Copiii susţin că au deprins repede tainele agriculturii şi sunt mândri de roadele obţinute.
”Suntem la practica de producere, şi suntem aici în seră pentru ca să ciupim vîrfurile şi frunzele de la baza plantei puii, pentru ca planta să-şi poată acumula substanţele nutritive, ca să treacă la roşii şi ele să se coacă şi să dezvolte o roşie cît mai măşcată şi cît mai bună.” a spus elevul Ion GORCEAG.
Ion Gorceag, un elev care face practica in sera cu rosii (foto: Mihai Pantilei)
”Suntem la practica de producere la şcoala profesională din or. Nisporeni, noi astăzi la practică şi în fiecare zi noi smulgim frunzile de la tulpină ca roşiile să fie mai frumoase, să se vadă roşiile.” a mentionat Radu FORNEA.
”Astăzi suntem la practică în seră, la aplicat conoştinţele de producere, de la teorie aplicăm aici în seră, nu trebuie să mai căutăm alte ogoare, totul este binevenit la noi, noi azi în seră am lucrat, am extras frunzele de la tulpină pînă la primul strugure.” a mentionat Vlad EDUARD.
Rosii in sera. Rosiile sunt obtinute fara folosirea substantelor chimice, in conditii ecologice. (foto: Mihai Pantilei)
Potrivit directorului liceului, aici elevii au posibilitatea să aplice în practică cele învățate.
”Pe lîngă procesul de formare profesională, adică de instruire în domeniul respectiv noi aici mai dezvoltăm şi o acţiune de antreprinoriat unde elevii, producţia pe care ei o au, o pregătesc, o cultivează, o opţin ei o vînd la piaţă, banii care sunt apoi, sunt alocaţi pentru contul extrabugetar al şcolii şi sunt utilizaţi în scopuri didactice, în scopuri de dezvoltare a serei, a lucrului de experimentare” a spus Dumitru LUPEI director şcoala profesională.
Chiar si in perioadele mai secetoase in sera se obtin rosii proaspete, de cea mai buna calitate, cu aspect placut si sanatos.
”Anul acesta este un an foarte dificil din motivul că sunt foarte mari temperaturile afară, dar după cum vedeţi în seră putem să obtinem un regim de temperatură şi să creem nişte condiţii de cultivare a acestor roşiilor, foarte optime şi foarte constructive şi foarte de o roadă excelentă.” a mentionat Dumitru LUPEI director şcoala profesională.
La Școala profesională îşi fac studiile circa 300 de elevi la următoarele meserii: viticultor, apicultor, bucătar, tractorist-mașinist în producția agricolă. Meseriile din domeniul agricol nu sunt tocmai în vogă, dar din an în an tot mai mulți elevi sunt interesați de obținerea lor.
Un reportaj realizat de Tatiana Pantilei în cadrul proiectului MOLDOVA+ (imagine: Stefan Siscanu, montaj:Mihai Pantilei)