Ministrul Educației Corina Fusu a întreprins o vizită de lucru în raionul Fălești, la 21 iunie curent, pentru a se documenta cu privire la situația instituțiilor de învățământ din teritoriu și pentru a discuta cu reprezentanții autorităților locale, cadrele didactice, cu elevii, despre problemele din domeniul educației și despre eventualele căi de soluționare a acestora.
Potrivit unui comunicat al Ministerului, în prima parte a zilei Corina Fusu s-a întâlnit cu reprezentanții administrației publice locale, managerii instituțiilor de învățământ din raion, cadre didactice, pentru a discuta despre prioritățile Guvernului în domeniul educației, reformele în curs de desfășurare, problemele dar și perspectivele de modernizare a învățământului, inclusiv cele privind asigurarea accesului tuturor copiilor la educație de calitate.
Printre cele mai grave probleme enunțate de autorități se numără: insuficiența resurselor financiare pentru întreținerea transportului elevilor, vârsta înaintată a profesorilor, migrația părințiilor peste hotare, fapt care conduce la neimplicarea acestora în viața școlară a copilului, precum și dotarea insuficientă a instituțiilor de învățământ cu utilaj didactic modern. Participanții la întrunire au mai menționat despre necesitatea majorării salariilor, motivarea și încurajarea menținerii în sistem a tinerilor specialiști, modernizarea curriculumului.
În context, Corina Fusu a menționat că Ministerul Educației lucrează la elaborarea unei noi formule de finanțare a cadrelor didactice: ”Colaborăm cu parteneri internaționali, responsabili de la Ministerul Finanțelor și de la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, deoarece viitoarea formulă de salarizare va fi diferită față de cea prevăzută în cadrul normativ existent. În același timp, salariile cadrelor didactice au fost majorate cu 3% în 2015 și urmează a mai fi majorate cu încă 10% de la 1 septembrie 2016. Alte două companii de consultanță lucrează asupra elaborării programelor de pregătire a profesorilor și managerilor școlari pentru ca ei să îndeplinească cerințele standardelor profesionale. Suplimentar, este necesară reconceptualizarea formării inițiale a cadrelor didactice pentru diferite niveluri ale sistemului de învățământ”.
Ministrul educației a adăugat că tinerii specialiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate, beneficiază de indemnizații unice din contul bugetului de stat, conform Legislației în vigoare, în primii 3 ani de activitate.
Totodată, doamna ministru a informat că în perioada anilor 2014-2016, Ministerul Educației a întreprins un șir de acțiuni cu privire la dotarea instituțiilor de învățământ preuniversitar, precum și atragerea donatorilor și sponsorilor: ” Au fost create clase multimedia și echipate cu tablete și table interactive 29 de instituții, în cadrul Proiectului Reforma Învățământului în Moldova. Vom dota școlile cu 450 de calculatoare în baza unui Acord de colaborare cu Oficiului Special de Auto-Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea pe parcursul anilor 2016-2018.
Referindu-se la modernizare curriculumului, Corina Fusu a precizat: ”Lucrăm asupra reconceptualizării învățământului liceal și definitivării noului concept al Planului-cadru. Urmează revizuirea curricula pe discipline”.
Concomitent, ministrul s-a referit și la necesitatea elaborării unei Metodologii de realizare a raportului de expertiză care să demonstreze încetarea necesității de aflare a bunurilor instituțiilor de învățămînt în domeniul public, în baza căreia, autoritățile locale și centrale vor putea adopta deciziile corespunzătoare.
Ulterior, ministrul educației a vizitat Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” , Grădinița de copii și Tabăra de Odihnă pentru copii ”Romantica din satul Năvîrneț.
În cadrul vizitei a fost menționată și necesitatea deschiderii unui cămin în centrul raional pentru toți elevii care urmează studiile la liceele din oraș, precum și crearea, în bază legală, a asociațiilor de părinți.
Amintim că în raionul Fălești, sunt în total 95 de instituții de învățământ (12284 de copii/elevi), între care: 46 de instituții preuniversitare (8511 de elevi), 49 instituții preșcolare (3778 de copii) și 2 instituții extrașcolare: Centru de Creație și Agrement pentru Copii și Tineri – 675 copii; Școala Sportivă pentru Copii și Juniori – 785 copii.
Spre finalul vizitei, Corina Fusu le-a mulțumit reprezentanților din teritoriu pentru receptivitate, menționând că astfel de vizite sunt binevenite pentru consolidarea dialogului dintre autorități și sistemul de învățământ din republică. Ministrul educației a solicitat, o dată în plus, respectarea prevederilor Codului educației, a Metodologiilor și Regulamentelor în domeniu și a afirmat că Ministerul Educației va susține orice inițiativă, menită să asigure un proces educațional calitativ.
Elena Ivanov