Reprezentanții Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Republica Moldova și România au avut astăzi o întrevedere cu Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc. Întrevederea a avut loc în contextul implementării Acordului de Asociere cu UE.
Potrivit unui comunicat de presă, subiectele abordate s-au axat pe reluarea proiectului de reconstrucție a podurilor existente peste râul Prut, proiectele comune pentru dezvoltarea infrastructurii navale pe râul Prut și asigurarea suportului privind reglementarea domeniului transportului de pasageri și mărfuri în conformitate cu directivele Uniunii Europene.
Cu referire la reluarea lucrărilor de reconstrucție privind podurile peste râul Prut, delegația Senatului României și Ministrul Iurie Chirinciuc au confirmat necesitatea accelerării procesului de construcție a podurilor rutiere existente. Ministrul Iurie Chirinciuc a precizat că pledează pentru construcția tuturor căilor de acces spre România și restabilirea celor peste 20 de poduri care au existat între Basarabia și România.
În acest context, Iurie Chirinciuc a enumerat despre importanța podurilor Iași-Ungheni, Giurgiulești-Galați, Leușeni-Albița și podul feroviar Cantemir-Fălciu care conform proiectului ar putea permite și circulația rutieră. Co-președintele comisiei pentru transporturi și energie din cadrul Senatului României, Florin Constantinescu și-a exprimat suportul prin sesizarea Ministerului Transporturilor din România despre urgentarea reluării lucrărilor și importanța conexiunii Republicii Moldova cu România prin drumul de ocolire a orașului Ungheni cu autostrada Târgu-Mureș-Iași-Ungheni. Un alt subiect important pentru România și Republica Moldova care a fost abordat de către delegația României se referă la un proiect comun privind dezvoltarea infrastructurii navale și asigurarea navigației peste râul Prut.
În aceeași ordine de idei, delegația română au remis o serie de recomandări MTID privind ajustarea legislației în domeniul transporturilor rutiere și crearea condițiilor pentru formarea profesională a operatorilor de transport. De asemenea, a asigurat că va oferi asistența tehnică necesară și experți pentru coordonare și colaborare în privința acestui subiect. Comisia Comună pentru Integrare Europeană dintre Republica Moldova și România se află într-o vizită oficială în Republica Moldova unde are stabilite o serie de întrevederi la nivel parlamentar și ministerial.
Diana Munteanu