Problemele actuale ale apicultorilor, ce pierderi au fost înregistrate anul acesta și care sînt pronosticurile pentru viitor – despre acestea și alte subiecte au discutat apicultorii din raionul Ungheni. Peste 40 dintre ei s-au întîlnit la un seminar de informare, organizat de Asociația Apicultorilor din Ungheni, Centrul de Consultanţă şi Școlarizare în Agricultură (ACSA), Direcția Raională Agricultură și Alimentație, scrie expresul.com.
Constatarea făcută la acea întrunire a fost alarmantă: ”Pierderea de albine în timpul iernii 2014-2015 a fost de 40%”.
”Anul acesta este unul nefavorabil pentru albine, din cauza sărăciei din toamna anului trecut, căci ele se pregătesc de iarnă în august-septembrie. În acea perioadă, nu au avut ce culege din polen și nectar, astfel că au intrat în iarnă slăbite. Nici primăvara nu le este prielnică, albinele nu au posibilitatea să se dezvolte normal, pentru că timpul e rece și ploios. E nevoie ca apicultorii să intervină. Ajutorul constă în aplicarea unor stimulatori, hrană proteică, care să le ridice imunitatea”, a explicat Andrei Zăgăreanu, președintele Asociației Apicultorilor din Republica Moldova, ”Apis Melifera”, prezent la evenimentul din Ungheni.
Dînsul a mai spus că există riscul ca, în acest an, albinele să nu producă miere din salcîmul alb. Petru Vizitiu, președintele ACSA Ungheni, a specificat că situația în care au ajuns apicultorii se datorează, în mare parte, gradului de profesionalism al lor. ”Unii au avut pierderi de 70-80% din familiile de albini, alții – de 20%, în dependență de faptul cum au acționat. Eu întotdeauna am recomandat schimbul de experiență între apicultori și am propus să mergem în vizită la cei mai buni, pentru a le studia practicile de succes. Este necesar acest lucru”, a menționat dînsul.
Specialiștii au venit cu numeroase sfaturi, pentru a ține sub control situația și pentru a obține, în final, o cantitate satisfăcătoare de miere, dar și de alte produse apicole.