De la începutul perioadei de prohibiţie la pescuit, stabilită din 1 aprilie și pe parcursul a 70 de zile consecutive, polițiștii de frontieră au înregistrat 15 cazuri de încălcare a regimului de frontieră, cu scop de pescuit ilicit, unde 32 de persoane au fost amendate contravențional și aproximativ 500 kg de pește reținute. Majoritatea pescarilor documentați au fost depistați la sfârșitul săptămânii trecute, șapte cazuri cu implicarea a 14 persoane.
Cel mai interesant caz a fost semnalat în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora. Conform graficului de organizare al serviciului în comun cu reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat, la data de 15 aprilie, polițiștii de frontieră au participat în cadrul unor măsuri de căutare și investigație, desfășurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în râul Nistru.
Astfel, pe direcția Palanca – Iaschi, aproximativ 150 metri de la linia frontierei de stat, echipa mixtă de control a depistat opt saci cu pește, aranjați special într-o regiune mai puțin vizibilă. La examinarea conținutului sacilor, s-a constatat o cantitate de 326 kg de pește, de diferite specii. Urmare a cercetărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au identificat ”pescarii”, care s-au dovedit a fi doi cetățeni ai R.Moldova, de 19 și respectiv 23 de ani, ambii domiciliați în raionul Ștefan Vodă.
În declarații, tinerii au recunoscut că știau de restricțiile impuse în perioada de prohibiție și sancțiunile prevăzute, însă nu i-a oprit în săvârșirea ilegalității. Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, moldovenii au fost amendați cu 20 u.c. fiecare, iar peștele a fost ridicat în vederea confiscării de către Serviciul Piscicol.
Totodată, în acest weekend, la frontiera din sud-estul țării și anume pe direcțiile localităților Palanca, Olănești, Purcari, au fost descoperiți alți opt moldoveni în timp ce pescuiau ilegal în Nistru. Până la reținerea acestora, au reușit să prindă 28 de kg de pește.
Poliția de Frontieră reamintim că, pe lângă atribuţiile principale, conferite de lege, angajaţii Poliţiei de Frontieră participă, alături de alte instituţii abilitate ale statului, la asigurarea protecţiei fondului piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal. Pe durata perioadei de prohibiţie, poliţiştii de frontieră își amplifică acţiunile fiind conştienţi de consecinţele grave a braconajului în apele de frontieră.
Diana Munteanu