
Duminică, 12 octombrie, în scuarul Casei de Cultură din satul Sofia, raionul Drochia, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Festivalului de dansu și cântec folcloric „Hangul de la Sofia”, eveniment ce a reunit numeroase colective artistice și iubitori ai folclorului autentic.
La manifestare a participat Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, care a adresat un cuvânt de felicitare locuitorilor și participanților, menționând importanța păstrării și promovării valorilor tradiționale. Cu acest prilej, Președintele raionului a oferit o Diplomă de gratitudine primarului satului Sofia, Veaceslav Magaleas, pentru contribuția activă la dezvoltarea vieții culturale locale.
Printre invitații speciali s-au numărat Vitalie Josanu, șef adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia), precum și oaspeți din România, primari din raionul Drochia și primarul satului Sofia, raionul Hîncești, care au onorat cu prezența lor evenimentul.
În cadrul festivalului au evoluat colective artistice din raionul Drochia, dar și din raioanele Sîngerei (s. Cubolta) și Hîncești (s. Sofia), prezentând dansuri și cântece populare de o mare diversitate culturală. Atmosfera a fost completată de prestațiile ansamblului etnofolcloric „Barbu Lăutaru” și ale invitatului special Gabriel Nebunu.
Totodată, administrația publică locală a adus un omagiu cuplurilor longevive din localitate, pentru exemplul lor de statornicie și dragoste.
În paralel cu programul artistic, s-au desfășurat și activități conexe: târgul meșterilor populari, degustări de bucate tradiționale.
Evenimentul a fost moderat de șefa Direcției cultură și turism a Consiliului raional Drochia, Cristina Țurcanu.