
La 10 octombrie 2025, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud a desfășurat mai multe vizite în teren în cadrul proiectului „Construcția apeductului magistral Sărata Nouă – Sărăteni cu conectarea localităților Seliște, Cazangic, Beștemac, Troian, Troița, Vozniseni, Sărăteni, Orac, Ceadîr, Colibabovca și Cneazevca, raionul Leova”.
Au participat reprezentanți ai beneficiarului – Consiliului Raional Leova, antreprenorul și dirigintele de șantier. Scopul vizitelor este monitorizarea lucrărilor de conectare a platformelor la rețeaua electrică.
Construcția magistralei de 54,6 km este finalizată. 3 castele de apă sunt montate în localitățile Seliște, Troian și Beștemac. Urmează conectarea platformelor la rețeaua de electricitate, sistemul de automatizare și punerea acestora în funcțiune.
Pentru anul 2025 au fost alocate 28,94 milioane de lei din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL). Valoarea totală a lucrărilor de construcție, la etapa actuală, conform contractului de antrepriză, constituie 57.72 milioane de lei, din care 89,6% sunt acoperite din surse FNDRL, iar 10,4% reprezintă contribuția Consiliului Raional Leova și a APL I beneficiare.
Finalizarea proiectului va marca un pas important în modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă în raionul Leova. Peste 10.000 de cetățeni din 14 localități vor beneficia de apă potabilă la standarde europene.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și contribuții locale, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.