De la 1 septembrie, elevii a două școli de circumscripție vor studia în condiții mai bune. Până la începerea noului an de studii, vor fi finalizate lucrările primei etape de renovare a Liceului Teoretic ”M. Manole” din sat. Sălcuța, r-nul Căușeni și a Gimnaziului ”Alexandru cel Bun” din s. Vărzărești, r-nul Nisporeni. Reabilitarea celor 2 școli are loc în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), realizat de Ministerul Educației, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.
Efectuând o vizită de inspecție în teritoriu, viceministrul educației Elena Cernei s-a interesat despre procesul de desfășurare a lucrărilor de renovare. ”De cele mai multe ori, școlile din localitățile rurale nu au acces la apeduct, la canalizare, iar sistemele de ventilare și de încălzire nu sunt eficiente. Majoritatea edificiilor instituțiilor de învățământ general au fost construite acum jumătate de secol, renovarea lor necesitând investiții foarte mari. Prin optimizarea rețelei școlare Ministerul Educației și-a propus nu doar transportarea copiilor spre școlile de circumscripție, ci și oferirea unor condiții mai bine de instruire”, a precizat Elena Cernei.
Vladimir Railean, consultant lucrări civile în cadrul PRIM, a informat că la cele două școli de circumscripție au fost renovate acoperișurile cu izolarea termică, se efectuază lucrări de izolare termică a pereților, sunt schimbate ferestrele și ușile exterioare și reparat pereul
În total, pentru reparația gimnaziului din Vărzărești, Nisporeni, vor fi efectuate lucrări în prima etapă în valoare de peste 3, 75 mln. Lei, iar pentru LT „Meșterul Manole” din s.Salcuța rnul Căușeni în valoare de 6.52 mln.lei.
Inga Ulinici, director al Gimnaziului ”Alexandru cel Bun” din s. Vărzărești, r-nul Nisporeni, a menționat că această școală de circumscripție este utilizată doar în proporție de circa 50 la sută: ”La momentul actual avem peste 340 de elevi, dar sperăm că, după reabilitare, elevii care merg la instituțiile de învățământ general din Nisporeni vor veni la noi, mai aproape de casă. Oferind condiții mai bune pentru instruire, ne va fi mai ușor să-i convingem pe părinți să-și aducă copii la noi.”
Referindu-se la renovarea interiorului celor două școli de circumscripție, coordonatorul PRIM Sergiu Harea a menționat că reabilitarea lor va continua. ”Pentru cea de a doua etapă de lucrări este finalizată elaborarea documentației de proiect și devizul care prevede reparația sălilor de studii, laboratoarelor, sălilor sportive și cantinelor, precum și utilarea lor cu echipament performant.
De asemenea, în instituții vor fi reparate rețelele inginerești interioare și exterioare de apeduct și canalizare, sistemul de încălzire și ventilare, sistemul antiincendiar și de pază. La final, cele două instituții de învățământ general vor întruni cerințele standardelor școlare de asigurare a calității”, a subliniat sursa citată.
Proiectul ”Reforma Învățământului în Moldova” este implementat de Ministerul Educației în perioada aprilie 2013 – august 2018, având un buget de 40 mln. USD.
Diana Munteanu