Conducerea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a afirmat în cadrul conferinței de presă de miercuri, 8 aprilie, că sunt pregătiți să organizeze acțiuni de protest, dacă Guvernul nu va lua în considerare revendicările lor privitor la ameliorarea situației social-economice din țară.
Președintele CNSM, Oleg Budza, a declarat că astăzi dimineața reprezentanții sindicatelor s-au întâlnit cu premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, iar ulterior cu președintele Parlamentului, Adrian Candu. În cadrul întrunirii, conducerea CNSM a abordat mai multe subiecte, precum dezacordul privind eventuala majorare a tarifelor la energia electrică și gazele naturale, instituirea impozitului unic pe venit, sancțiuni mai aspre pentru munca ”la negru” și reducerea cotelor TVA la produsele sociale. Totodată, interlocutorii au vorbit despre aprobarea bugetului pentru anul 2015, dar și necesitatea perfecționării legislaţiei muncii. Sindicaliștii au declarat că nu este momentul oportun pentru a începe lucrul asupra unui nou Cod al muncii și au optat pentru ajustarea acestuia la standardele europene.
”Cerem convocarea de urgență a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, pentru determinarea măsurilor concrete de protecție a veniturilor salariale, indemnizațiilor și pensiilor, precum și compensarea pierderilor survenite ca urmare a majorării tarifelor”, a accentuat liderul sindical.
Potrivit lui, în situația când salariul mediu lunar în anul 2014 a înregistrat o creștere de doar 5,4% în termeni reali și fiind în descreștere în primele luni ale anului 2015, ca urmare a deprecierii valutei naționale, iar pensiile medii și indemnizațiile nu acoperă decât circa 80% din minimul de existență, majorările la tarifele respective vor conduce inevitabil la aprofundarea sărăciei extreme a populației.
Totodată, Budza a subliniat că CNSM solicită neadmiterea majorării dramatice a tarifelor și cere vehement luarea unor măsuri urgente în vederea compensării cheltuielilor suplimentare suportate de către populație în legătură cu eventuala scumpire a gazelor naturale și energiei electrice.
”În asemenea cazuri, sindicatele – care sunt apărătorii salariaților, vom cere majorarea considerabilă a salariilor, pensiilor și indemnizațiilor, pentru ca populația să poată face față acestor scumpiri, care și așa este afectată de devalorizarea monedei naționale și de recesiunea economică”, a menționat președintele CNSM.
În cazul nerespectării cerinţelor înaintate, sindicatele îşi rezervă dreptul de a întreprinde alte acţiuni în conformitate cu prevederile cadrului legal. În acest sens, CNSM a aprobat o Declarație (găsește aici (http://sindicate.us8.list-manage.com/track/click f4a789aded8baa536d20fceea&id=c50db880bd&e=44e90c21ae) ) care a fost înaintată conducerii țării.
Diana Munteanu