Un nou punct de trecere a frontierei de stat, care va fi operat în comun, va fi construit, cu sprijinul Uniunii Europene, în satul Palanca, situat la frontiera de sud-est a Republicii Moldova, la aprox. 150 kilometri de Chișinău – comunică PNUD Moldova.
Punctul de trecere a frontierei Palanca este conceput astfel încât să fie confortabil pentru persoanele care călătoresc atât în scopuri personale, cât și de afaceri, precum și pentru angajații Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și Ucrainei. Se estimează că timpul necesar de trecere prin acest punct vamal se va micșora cu 20%.
Dacă până acum aproximativ 600.000 de persoane traversau frontiera de stat prin punctul Palanca, acum, datorită noii construcții, numărul acestora se va dubla, ajungând la 1,2 milioane de persoane anual, potrivit estimărilor. Numărul vehiculelor se va cifra la 570.000 anual, de două ori mai mult decât în prezent.
Toate acestea vor fi posibile datorită punctului de trecere a frontierei care va fi construit, asta fiindcă el va fi modern și va ține cont de principiile designului centrat pe utilizator – ajustat la necesitățile fiecăruia: călătorilor, familiilor, persoanelor cu dizabilități, solicitanților de azil, antreprenorilor, brokerilor și nu în cele din urmă – polițiștilor de frontieră și vameșilor. La traversarea frontierei de stat, persoanele vor fi întâmpinate de un post de control, de unde vor fi ghidați pe toată durata procedurilor.
Vizitatorii vor avea acces la blocuri sanitare, care vor fi adaptate și pentru utilizatorii de scaune cu rotile. Toate persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere Palanca vor avea acces la servicii bancare. Antreprenorii vor avea posibilitatea să acceseze servicii de brokering, amplasate pe teritoriul punctului de trecere a frontierei.
Va fi construit un post de control pietonal, pentru cei care traversează frontiera de stat pe jos sau pe biciclete.
Angajații vor avea acces la mai mult de 30 de încăperi diverse pentru exercitarea funcțiilor, inclusiv spații pentru dispecerat, încăpere pentru păstrarea și curățirea armelor, sală pentru echipament IT, izolator, încăperi tehnice, arhivă, bloc sanitar, spații pentru verificarea vizelor, cameră pentru obiecte confiscate, încăperi pentru control.
De menționat că, punctul nou construit la Palanca va corespunde tuturor bunelor practici europene pentru un punct de trecere a frontierei operat în comun. Acesta va asigura un flux de pasageri mai sigur și mai rapid, precum și va contribui la facilitarea comerțului, datorită condițiilor îmbunătățite pentru traficul transfrontalier de mărfuri.
Se estimează că lucrările de construcție a noului punct de trecere a frontierei de stat se vor finaliza la sfârșitul anului 2018. Suprafața totală a terenului destinat acestui punct de trecere va fi de 2,6 hectare. Zona verde va fi amenajată pe o suprafață de 6,685 m2.
Bugetul pentru construcția punctului de trecere a frontierei de stat Palanca, operat în comun pe teritoriul Republicii Moldova, se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,06 mln euro – de Guvernul Republicii Moldova. Proiectul este implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica.
Mihaela Rotari