La 6 septembrie, la sediul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) s-a desfășurat ședința de lucru cu scopul de a fi prezentat noul cadru legal și a lansa dialogul între părțile interesate în vederea stabilirii mecanismului de implementare a principiului responsabilității extinse a producătorului (REP). La ședință au participat peste 20 de reprezentanți ai ministerelor și patronatelor din Republica Moldova.
Dat fiind faptul că ministerul este în proces de elaborare a cadrului legislativ pentru punere în aplicare a mecanismului responsabilității extinse a producătorului, prevăzut în art. 12 al Legii nr. 209 din 29.07.2016 privind deșeurile, în cadrul ședinței au fost supuse dezbaterilor două acte normative elaborate și supuse consultărilor care vor facilita mecanismul de aplicare a prevederilor în domeniile vizate:
- Regulamentul privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice);
Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (Directiva Parlamentului si Consiliului European 94/62/CE din 20 decembrie 1994 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje). Proiectele au fost consultate cu ministerele și instituțiile interesate, iar la momentul actual dialogul este deschis pentru producătorii/distribuitorii și importatorii din țară cu accent pe REP.
Articolul 12 al Legii nr. 209 din 29.07.2016 privind deșeurile, vizează răspunderea extinsă a producătorului, care are drept scop stimularea agenților economici, care plasează pe piața internă produse care cad sub incidența principiului REP, să-și onoreze responsabilitatea fată de protecția mediului în legătură cu activitatea pe care o realizează și din care au profit. În acest scop, legea prevede că producătorii/distribuitorii vizați vor înființa sisteme individuale sau colective de colectare și returnare a acestor deşeuri de produse prin intermediul centrelor comerciale şi punctelor de colectare a deșeurilor municipale. Implementarea principiului REP va avea drept rezultat minimalizarea efectelor economice negative generate de poluare asupra resurselor mediului în procesul de producere, facilitarea reciclării prin perfecționarea design-ului produsului și dezvoltarea industriei de reciclare.
Sub incidența principiului REP cad: DEEE-urile (deșeurile de echipamente electrice și electronice), ambalajele, baterii și acumulatori, vehicule scoase din uz, uleiuri uzate, iar pentru fiecare tip de deșeuri se elaborează cadrul legal secundar
Noile reglementări vor contribui la creșterea ratei de reciclare și diminuarea depozitării produselor reciclabile în amestec cu alte tipuri de deșeuri la depozitele de deșeuri municipale. Fiind o experiență nouă pentru statul nostru, aceste reglementări vor servi drept instrument pentru implicarea producătorilor și distribuitorilor de produse în procesul de colectare, tratare, valorificare și reciclare a deșeurilor la etapa de post consum.
Legea nr.209 din 29.07.2016 privind deșeurile va intra în vigoare la data de 23.12.2017
Dina Roșca