La 27 martie, în incinta Universităţii de Stat „Alecu Russo” a avut loc, prima ediţie a şcolii de afaceri, organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova, în parteneriat cu ADR Nord.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului raional Sîngerei, scopul evenimentului, a fost dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, cât şi instruirea, oferirea de consultanţă celor care doresc să-şi deschidă o afacere.
Iniţial, a fost prezentată echipa, formată din Alexandru Bordea, Olga Țăpordei și Alina Andriuță, care urmau să fie responsabili pentru întreaga activitate, după care a urmat cunoştinţa cu sala, câteva personae fiind rugate să prezinte informații despre afacerea lor sau despre schiţa proiectului ce vor să-l implementeze. Prima remarcă făcută de Alexandru Bordea, a fost că nu e destul să visăm, trebuie de realizat din moment ce înţelegem că ideea poate avea reuşită. Conform poziţiei sale, înainte de toate e necesar de fixat nişa în care vrem să activăm, iar sfatul ar fi, implicarea într-o sferă largă, căci alegerea unui cadru îngust poate crea dificultăţi, care ar fi dificil de rezolvat.
Pe parcursul seminarului, Alina Andriuţă, a explicat, că crearea unui business, are ca bază corelarea câtorva elemente, cum ar fi: expertiza în domeniu, dragostea pentru acesta şi banii. De altfel, lipsa de bani, transformă afacerea într-un hobby, care nicidecum nu aduce venit, ci necesită doar investiţii. De reţinut, a fost că dezvoltarea capacităţii de a prevedea preferinţele pieţii, este un punct forte, căci anume ea decide ce este bun şi ce nu. Totodată s-a evidenţiat că orice nişă cuprinde timp, resurse şi oameni, iar abundenţa acestora formează succesul. Pe lîngă aceasta, primordial este ca antreprenorul să conştientizeze regulile nişei gestionate de stat, cum ar fi reglementarea importului şi exportului, a impozitării etc.
Discursul Olgăi Țăpordei, a vizat promovarea afacerii, ce poate fi derulată pe două platforme: online, aici având în vedere website, rețele sociale, bloguri, forumuri de discuţii şi offline, sateliţii căreia pot fi pliantele, billboardurile etc. S-a menţionat, că pentru a observa un produs, clientul trebuie să vadă de 7-9 ori publicitatea acestuia. Industria publicităţii este integrată în toate aspectele afacerii, în acelaşi timp, afectează modul în care cumpărătorul poate lua decizii şi cheltuie banii.
De menționat că, Şcoala de afaceri reprezintă, o impulsionare a mediului antreprenorial din Republica Moldova, iar rezultatul principal, este căpătarea progresului, dobândit prin energia investită şi experienţă căpătată.
Dina Roșca